cand omul uita.

Mi s-a intarit azi o convingere mai veche…oamenii nu sunt cu mult mai presus fata de compatrioatele vietuitoare, prin comparatie, sunt niste fiinte bizare, castrate afectiv: nu stim sau nu putem uri, nu suntem capabili sa iubim si nici sa traim…Nu ducem absolut nimic bun la capat…Parca ne chinuim sa parem cat mai cenusii. Din diverse motive facem totul, zilnic, sa ne dovedim inexistenta! Si cand te gandesti ca fiecare zi dintr-asta trece…din viata noastra. Nimic nu se mai poate recupera..Zacem acasa, in baruri ori in sedinte si adunam planuri de viitor! Uneori mai gasim cate o femeie, un barbat si ne pierdem in ea sau el si ceea ce se intampla, improvizatia aia o numim viata. Bem si zicem ca traim. Ne imperechem si iarasi zicem ca traim. Fuga, lasitate...Trecutul nostru este alcatuit din zeci si zeci de planuri de viitor, de vise si aspiratii naive, lipsite de orice acoperire. De fapt viata asta e compusa din nimicuri, curge anonima si murdara. Agresivitatea si obraznicia pot face orice. Avem fraze mari in minte, intentii mari, visam mereu si ne imaginam ca odata, nu peste mult, se va intampla ceva. Asemenator cancerosilor, credem pana in ultima clipa intr-o minune, ne iluzionam ca nu avem ce avem, ne ascundem prin cuvinte, iar in realitate fapte mici, foarte mici, tarare...Nu e nimic mai simplu decat a cere, a cere la nesfarsit. Si e foarte simplu sa ceri. Dar mai omenste este si sa dam ceva, sa vedem ce putem da, ce putem produce cu forte proprii. Maine vom primi mai mult daca azi vom produce mai mult! De fapt, un singur lucru uitam mereu: sa traim cu adevarat fiecare clipa...

Tam-tamuri

Crengile tale, umeri de femei destelenite,
Suferinta mea ca o iarna a izvoarelor adancuri
Iubirea mea pentru tine, ca o batista in varful unui catarg
Frustrarile tale sunt acest lan de cuie
Si-acum doar o preafrumoasa canceroasa ploaie.
Misiunea ta din urma a fost ratacirea cuvantului in surditatea abundenta
Mainile in goana mi se destainuie vidului tau sonor
Mi se trezesc in mine o mie de ani cu dorintele lor innabusite, tam-tamuri!
Tam-tam nocturn de maiuri sparte tandari
Trupuri crude, vigoarea mea impacata in hotarele neputintei...
Incordata peste puteri.
Tam-tam al noptii mele
Tam-tam cu buze de negru antracit!
Da-mi ritmul unei vieti noi
Ca unei samante de margareta contopindu-se cu pamantul,
Copacul ce-n gradina-mi creste
Impins de sudoare, sange si lacrimi.

Alean de copil bolnav

Îi place sã asculte piese triste
Întinsã pe pat cu lumânãrile aprinse,
Sã plângã pânã nu mai poate
Ea doar are nevoie de fapte
Sã ştie cã azi tatãl ei
N-o sã mai rabde
Cã cel care se va ataşa
Nu o va mai înşela,
Ea îi va oferi tot ce are
Iar el îi va rupe jumãtate din lunã şi soare
Dar a ramas fãrã rãbdare.

A fugit şi s-a întors
A vrut sã se sinucidã dar i-a ieşit pe dos
A supravieţuit de fiecare datã
Azi se întãlneşte cu ea pentru prima datã
Disperatã, speriatã,
"De ce eu, de ce mie?"
Doamne ţi-am cerut
Doar un strop de fericire...

Nu are nimic de care sã se lege
Când o vezi mereu zâmbeşte
Dar sub zâmbet stã un suflet care urlã
O sugrumã.
S-a pierdut.
Işi pune mãşti,
Te lasã s-o priveşti
Fãrã s-o cunoşti.
Fricã nu-i mai e decât de ea
Nu are nevoie de mila cuiva,
Nu cautã vina
Vrea doar încredere în ea
Cã nu-şi va face rãu cãnd va innebuni iar.

Salut, bunã, eu sunt cea de azi
Nebunia asta e casa mea
Îmbrãcatã în satin şi catifea
Tare şi amarã ca o cafea.
Iert pentru a fi iertatã
Chiar şi pe tine, iatã
Sunt impacatã cu tot şi toate
Şi poate am sã înteleg
Unde sunteţi voi când am nevoie
De ce plecaţi când vã alung?
Ce gol e şi adânc
Când nu are cine sã mã întrebe
În ce direcţie-mi bate inima...

Sentimentele mele sunt jungla în care rãtãcesc
Pastilele sau fereastra nu mã pot ajuta
Sã supravieţuiesc
Nu-mi pot alunga suferinţa
Genunchii nu mi-i mai simt
De la atat alergat
Şi mã trezesc zâmbind fãrã motiv..
Pe sub unghii mai am resturi de iubire
Şi din resturile astea am sã-mi vin în fire.

If you give up, they give up.

Foarte frumos realizat, montat, lucrat, un mesaj puternic si atat de-adevarat...ideea cu sinucisul animalelor e dusa putin pana la extrem dar oricum, nu te poate lasa rece si indiferent un astfel de "mesaj". Pentru cei ce pot percepe asa ceva. N-o simtim acum, dar copiii copiilor nostri se vor confrunta cu toate efectele pe care le va crea incalzirea globala. Si daca nu stii "cu ce se mananca" fenomenul asta, iti explic eu. E vorba de o tendinta evidenta de incalzire a climei Terrei de-aproape 1000 de ani, iar aceste cresteri ale temperaturii sunt datorate activitatilor umane. Omul a facut tot ce-i sta in putinta s-o exploateze pe "mama natura", din egoism cred eu, gandeste-te la animale, si ele sunt fiinte, dar omul e mai "smecher", are ratiune, e o "trestie ganditoare", pacat ca ratiunea asta nu-l ajuta prea mult. A ars combustibilii fosili, a modificat modul de utilizare al terenurilor, despaduriri, destelenire, a avut si are diverse activitati industriale, a diminuat stratul de ozon si-a contribuit la amplificarea efectului de sera prin utilizarea unor gaze din grupa CFC ce se afla in sistemele frigorifice si in unele sprayuri. Sa traiasca, asa, lejer, noi, acum, da, dar in viitorul apropiat, daca se pastreaza aceeasi "stare", ne vom trezi cu acelasi peisaj in fata ochilor, ca in filmuletul de mai sus. Folosesc sprayuri, dar tocmai de-asta nici nu ma gandesc la o masina personala. Impreuna putem schimba orice. Enjoy it!

you've got it all.

*...

patruzecisiopt.incepe actiunea.

Singur lupt si castig sau pierd
De nimeni n-am nevoie sa ma elibereze
Nici unui Crist nu vreau sa-i vina-n minte
Ca ar putea vreodata sa moara pentru mine.
Andre Malraux-"Cuceritorii"

N-am spus nimanui pretul abtinerii, al asteptarii sau cautarii...Si cu fiecare zi "demna" mai adaugam cate o nuanta omului visat, portretului-robot din memorie, ii accentuam culorile, ii sporim calitatile, ii pretindem imposibilul...! Lucram cu spor, mereu nuante si nuante noi, convinsi ca inventindu-l si construindu-l cu atata minutie, ne construim, in realitate pe noi insine...Jocul acesta periculos mi-a ajuns o necesitate vitala. Doi oameni diferiti, nu, aceeasi. Echipa noastra de vis...Pentru tot ce esti si insemni aici! Rarul OM printre oameni...Pentru ca stiu si m-ai invatat ca "ei sunt cancerul si tu penicilina!".

These mist covered mountains
Are a home now for me
But my home is the lowlands
And always will be
Some day you'll return to
Your valleys and your farms
And you'll no longer burn
To be brothers in arms...

8 o'clock mood. part1.

-cum te cheama?
-...
-ce rost ai pe lume? de unde vii? a cui esti?
-...
-cum te cheama?
-nu mai raspund la nicio intrebare.
-cine esti?
-nu stiu.
-de unde vii?
-nu stiu.
-a cui esti?
-nu stiu nimic, nu vreau sa stiu nimic...
-te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-doar pentru atat?
-explica-mi, daca mai e si alt mister.
-cine sunt eu?
-...
-si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-as prefera sa tac.
-raspunde: ce-ti sunt?
-gandul care se-aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma intorc. desi...

Iertare si raze de speranta.

Zbor cu gandul spre acele vremuri departate. Bunico, ai mai murit putin ieri; dar din viata ta mi-a ramas nestearsa amintirea de nepretuit a zilei aceleia. Atunci nu ti-am inteles plansul bine pentru ca eram copila, credeam ca plangi, ca asa trebuie, ca e numai pornirea inimii impotriva unei nemultumiri dintr-o clipa. Nu stiam ca la batrani plansul, asa cum e el asemanator cu cel al copiilor, tare, nestapanit, doare si omoara, pentru ca in el se sparge veninul unei vieti intregi de amagiri. Copilul plange pentru ca n-a cunoscut inca viata, batranul plange pentru ca a cunoscut-o prea mult....Tu, un izvor de alintare pentru mine, in avantul nebuniilor mele copilaresti!... Stateai mereu alaturi de mine, cand ma batea mama sau tata, fugeam la tine. Nu mai stiu de cate ori s-a repetat scena aceasta, in camera ta, eu potolita din plans, cu o mana in buzunar pipaind banutii de la tine, cu cealalta pe genunchiul tau cautandu-ti mana..aveai mereu "avide", leacul lacrimilor mele. Nu aveai pensie buna, dar erai darnica: de Craciun, de Anul Nou, de Sfantul Nicolae, de Sf. Maria, ma-nfiintam la tine dis-de-dimineata si plecam incarcata de bunatati. Trec peste ziua cand a murit bunicul!...A fost prea multa invalmaseala, prea multe lucruri pe care, desi destul de mare, nu le-am putut pricepe bine atunci, caci mi-erau toate noi. Dar, in urma, putin in urma, a fost o zi la care adeseori mintea mi se opreste, si stau uimita si vreau sa-mi dau seama ce-am inteles, cat am invatat din amaraciunea lacrimilor...cheltuite in ziua aceea. Mi-erau dragi batranii, dar din acea clipa bunica mi-a ramas mai scumpa si mai sfanta, si ma cuprind fiori cand ma gandesc la ea. Bunicul murise prin primavara, ciudat. Am observat, de obicei batranii se sting vara. Anotimpurile acestea sunt mereu in lupta: iarna vietii e firesc sa se topeasca mai usor in vara vremii...De atunci era foarte suparacioasa, iar eu, care nu puteam intelege atunci cum durerea poate chinui si schimba in asa fel o inima, luam pornirile tale drept copilarii, iti inveninam sufletul tau din in zi tot mai mult...te suparam, tipam, te alungam, n-aveam "timp" de tine. Pana cand am gasit pe pat: "Pentru Irina" si dedesubt iscalit "Bunicul". Era pentru mine, am rupt plicul si-am gasit in el 1 leu si o scrisoare de la el: "De aici din cer vad tot. Pentru numele lui Dumnezeu, nu o mai supara pe biata batrana, caci e bolnava, e slaba si-o omoara amarul singuratatii. Ca maine o sa moara si ea si o sa-i duci dorul cum mi-l duci si mie. Nu-i asa copila, ca n-o s-o mai superi?"... Stiam c-a scris-o ea, si doamne ce chin a trebui sa fie pentru ea cand imi scrisese asta. M-am dus in camera ei sa-i cer iertare. Plangea, parca cine stie ce se intamplase. Nu mai putea sa ma mai asculte, plangea ca un copil si plangeam si eu cu hohote, zicand mereu, din adancul inimii: "Iarta-ma bunico, ca n-o sa mai fac niciodata, niciodata!".

Mi-e dor de cafeaua pregatita de tine dimineata pe la 5, mi-e dor de "am palme si minte, merg inainte", de "sula calului", de serile tarzii cand tipai si ma trimiteai la culcare si eu te-ascultam imediat, mi-e dor sa-mi deschizi usa cand ajung acasa, sa stam barfind la o tigara, sa-mi gatesti pui fiert, sa tipi la mine ca nu sunt imbracata gros, mi-e dor de clipele cand ma faceai sa rad cu lacrimi, de cele in care inainte sa ies pe usa imi spuneai: "mama ce frumoasa esti gagico!" si-mi dadeai incredere in mine, zilele alea mereu erau frumoase, de secretele noastre, mi-e dor sa-ti spun "mama", mi-e dor de fiecare secunda in care ma intrebai "ce faci Iris?" cu vocea aia subtire, calma, intrebatoare...Sunt unii oameni care te marcheaza si nu te poti desprinde de ei, pamantul asta e populat cu Mesageri, dar putini le cunoastem existenta.

N-am avut putere sa scriu asta ieri. N-am vrut. Continui sa cred in nebunia mea. Nu o voi lasa. Daca am speranta, si-nca am destula, nu o voi lasa, nu-i voi lasa. Ar insemna sa o omor cu mana mea, desi suntem mai multi implicati. Pot sa o ajut si te rog revino. Inca mai ai multe de facut. Ieri a fost zi cu soare, calda...a fost ziua ta. Esti tanara, ai facut 71. Nu pot sa cred c-ai clacat tocmai de ziua ta. Acum doua zile aveai ochii inlacrimati si cu mana dreapta plina de branule ne-ai scris cat de frumoase suntem si nu mai poti lupta. Ba mai poti, mai poti ca suntem noi langa tine. "La ce va mai asteptati?", urasc sa mi se zica asta, cei ce-o spun sunt delasatori. niciodata nu-i prea tarziu sau la timp, cat timp esti in viata trebuie sa te astepti, sa astepti oriceiuri sa ti se intample si sa lupti, nu exista o conventie, la varsta cutare trebuie sa mori. nu e scrisa niciunde "legea" asta tampita. nu ma complac, ci lupt, atunci cand merita ceva trebuie sa lupti pana in panzele albe. si stiu care e fericirea ei. tocmai pentru asta.

*Dupa ce-ti termini treaba cu bunica in rai, trimite-mi-o inapoi, multam'!

Inca o zi-Mitch Albom

Pe Mitch Albom l-am citit cu ceva timp in urma in "Marti cu Morrie" cand cineva drag mi-a facut-o cadou si mi-a zis: "Citeste, tie o sa-ti placa, pe mine nu m-a ajutat prea mult, de 2 ani n-am mai scris nimic!". Ii multumesc lui enorm. "Marti cu Morrie" mi-a "spus" ca daca uneori ma voi uita cu atentie in jur, voi realiza ca printre noi traiesc ingeri si ca cineva poate sa-si transforme moartea intr-o lectie de viata, "Inca o zi" m-a facut sa zambesc, sa tremur, mi-a innecat ochii, m-a nelinistit. Nimeni n-are chef sa se complice, suntem in esenta, niste lasi, exact ca Charley Benetto, personajul principal al acestui roman. Dupa moartea mamei sale in varsta de 79 de ani, toata viata lui Chick se schimba. Ca o caruta care cu cat se apropie de fundul prapastiei, cu atat prinde mai mare viteza: n-ai cum sa i te opui, stai si astepti dezarmat impactul. Nu-si poate ierta absenta lui in seara in care mama lui s-a dus, pierde cam tot ce detinea candva, tatal sau l-a parasit, sotia lui divorteaza, fiica sa Maria se casatoreste fara ca el sa stie, traieste in agonie si singuratate. Pana intr-o seara cand decide sa se sinucida. Seara in care i se mai acorda "inca o zi" impreuna cu mama lui. Sansa vietii lui. Dupa aceasta zi, descopera ca din "baiatul tatei" este si a fost dintotdeauna "baiatul mamei". O poveste extraordinara, care te lasa fara cuvinte. Te face sa apreciezi pana la extrem tot ceea ce iubesti si ce-ai in jur, sa nu fi nevoit sa mai ceri si tu..."inca o zi". Desi cred ca toti suntem plini de dor si mai avem nevoie de..cate o reintoarcere.

Si, pentru a va face viata mai grea, aici niste pasaje:
"Acum, la sfarsitul acestei zile petrecute impreuna, se intampla acelasi lucru. Corpul meu era ravasit. Abia daca mai puteam sa ma misc. Dar bratul ei mi-a cuprins pieptul si am simtit cum ma cara inca odata, iar aerul imi mangaia fata. Nu vedeam decat intuneric, de parca faceam o calatorie in spatele unei draperii. Apoi intunericul s-a risipit si-au aparut stele. Mii de stele. Mama ma aseza pe iarba uda dandu-i lumii inapoi sufletul meu ravasit."


"-Da, ai fost o mama buna.
Si-a dus mana la gura pentru a ascunde un zambet si parea pe punctul de a izbucni in lacrimi.
-Traieste, mi-a zis.
-Nu, stai...
-Te iubesc, Charley.
Mi-a facut un semn de ramas-bun. Eu plangeam.
-Te voi pierde...
Chipul ei parea ca pluteste peste al meu.
-Nu-ti poti pierde mama, Charley. Sunt aici."


"Poate ma credeti nebun, poate credeti ca totul e in inchipuirea mea. Dar, in adancul sufletului meu, eu cred ca mama mea, undeva intre lumea aceasta si lumea cealalta, mi-a dat inca o zi, ziua dupa care tanjisem atat, si mi-a spus tot ce v-am povestit la randul meu.
Si cred ca e adevarat, din moment ce mi-a spus mama.
-Cum se formeaza un ecou? m-a intrebat odata.
Cand un sunet persista dupa ce sursa lui s-a oprit.
-Cand auzim ecoul?
Cand e liniste si celelalte sunete se absorb.
Cand e liniste, inca mai aud ecoul mamei."

Chimezie. Sau o poveste despre religie, prietenie si societate.

Tipul asta e izolat de societate. Traieste in lumea lui, singur. Nu e singur. Porneste in cautarea lui Dumnezeu pentru a-si salva prietenul imaginar. Dar...gaseste ca religia a fost inlocuita cu o societate de consum. Totul cade, nu-si mai poate imagina sa creada ca cineva se gandeste/ii pasa la el/de el..:)

"Nu pot sa vad mai mult de atat,toate imi par mult prea departe."

Sau zilele mele. Nimic. De fapt. Pustiul tot mai larg imi pare. Chemari de disparitie ma sorb...


"Cand esti singur, poate e un pic mai greu, cand esti singur..."

"tacut calc,granit uscat de pe asfalt
imi asfaltez singur drumul,cu praf de barbat
cu mult tact,ma feresc de vant,in bataie de scuipat
am spus tot scrisorii lasate,sub ghiveci
aici nu e drumul meu,nu mai revin in veci
n-o sa ma vezi,cum pasesc pe frunze uscate
n-o sa mor,doar o sa dorm intr-un parc strain,foarte departe
mi-e dor de tine,am fost prea egoist atata timp cu mine
si-mi ferecam portile cu lanturile tale de dragoste,nu fac bine
acum le las pe toate,intr-un morman de fapte
te las libera,sa zbori tu singura,cat mai tarziu in noapte
sa schimbi usa la camera, nu voi bate
voi sta singur,asteptand somnul care sa ma piarda sub pleoape
trenul care sa ma duca cat mai incet,levitand pe bancheta din spate
rescriu cantecul preferat,sufland spre foi,cat mai aproape
am luat bagajul cu amintiri,si l-am strans bine-ntr-o parte
ars de soare,ma tolanesc sub o umbrela pe-o plaja murdara
imi curat tocul,si-ti rescriu ca-ntaia oara :
iubita sunt bine sanatos,am de mers pe jos
inca 2 vieti,am mazgalit deja 4 pereti
te rog nu tipa,imi alin singur durerea,precum vezi
merg pe jos,suparat de-atata timp
intr-un rastimp voi ajunge undeva
mai esti langa mine,cu mine in gand,da ?
te voi suna indata ce voi putea sa-mi gasesc calea
acum,iarta-ma,o sa inchei;mi se termina foaia...
nervos,o arunc intr-o posta gasita la intamplare
mama,suparata,imi trimite mesaje-n disperare
pierd miraj de oras intr-o splendoare ce dispare
odata cu marea;unde mi-e mantaua de munte ?
parca unde ma duceam eu,nu treceam pe nicio punte
dar furtuna imi tatueaza cicatrici de crengi pe frunte
mi-e frica,dar in fine,ma bucur c-am revenit pe sol
prietenii adevarati ma-njughie acum,sensuri noi la unisol
bunici capitani de viata,mor intregi fara lacrimi,pe vapor
ma imbarc si eu,cu foile pe jumatate terminate,terminat de sete
ii rescriu ,sa-i dau veste :
iubita,spune-i mamei c-o iubesc cum nu se poate
daca se poate,o sa fiu fiul ei care zboara pe sticle sparte
o sa-i demonstrez tot ce pot tatei,curaj sa prinda sa ma priveasca
o sa privesc de aici din departare;toata palma ta n-o sa ma gaseasca
n-o sa fie-n stare;deja nu mai am stare,sunt mort de foame
mort de rabdare,ard de nerabdare sa simt din nou pamant sub picioare
marea asta imi provoaca greturi pline de dispret,spre ce ma indrept oare ?
regasit intre arte,pun mana pe artere,imi par umflate
tusesc disperat,pana dau iarasi de racoare:astea-s vanturile cautate!
leg de zavoare,clipele aflate in buzunarul din spate
ma repet in pasi si nu-mi place,ma reped in clante dar nu cad toate
vizoarele astea negre,parca nu-s ca toate
nu pot sa vad mai mult de atat,toate imi par mult prea departe
iar tu,iubita mea,nu esti ca toate celelalate !!!
unde mi-e muza?unde mi-e muzica,cand imi transpira buza
cine impusca musca?ma zapaceste si zvacneste sange prin bluza
cobor intr-o mare de oameni,toti trag din pusti semnale de alarma
nu am karma,vroiam singuratate intr-o lume calma,
sunt intr-un plin razboi de gloante,pusti cad secerati,cu pamant in palme
gata,te aud mama,astea-s drame,nu e doar o drama:sunt drame!
sub talpi deja nu mai simt pietre,se simt oase crapate de caldura,murdare
cu cata ura ma trateaza toti,nimeni nu injura,toti se jura
tot regimentul de bunatate,e pradat de hoti,toti intre ei se fura
tot intre ei se-ndura,tot intre ei se-mparte
cine-s eu venit pe mare,din port,in miez de noapte?
iubita : calc cadavre,sparg candelabre
sangele e singurul lor suc,asa ceva clar nu se poate
azi-noapte,am luat 2 vieti,presimt ca sunt deja foarte departe
am dublat numarul de linii gravate pe pereti,i-am speriat cu petarde
o sa-mi ridice statuie-n parc,Divinul e-n scanduri,sa nu regreti!
astea-s sageti cu mult venin in ele,e mult sange pe piele
imi scrasnesc dintii,tremur tot de frica,mi-e frig cred ca ...! "

O.N. cu dBM-Singur printre straini (2007).

Asculta! O.N. canta si scrie ce simte.

Piesa asta, implineste in curand 1 an. Si tot de-atat timp eu nu ma tot satur s-o ascult. "Ce ciudat.":)

Thievery Corporation-Mare concert mare.

Ca tot era vorba de Thievery Corporation, se anunta:

Mare concert mareee!

Data? -15 octombrie

Spatiul de desfasurare? -Sala Palatului

Unde? -in Bucuresti.

Ceasul cat arata? -ora 20:00

Muzica electronica abstracta, instrumentala, trip-hop sau acid jazz, nu conteaza unde sunt incadrati, ramane una din trupele mele preferate din lista mea de aproape 15 randuri. Astept concertul asta de foarte mult timp si-n sfarsit sper sa am parte de acest show live. Bilete: de pe http://www.myticket.ro/ sau in magazinele Diverta, stiti povestea. Deci, cu mic cu mare, ne strangem pe 15 octombrie, la Sala Palatului! Be there!

Editeaza mesajul de stare?

M-am supradozat cu:

I feel it falling, nothing comes to my mind

Bring it on in a different tide

I feel alright, alright...

I feel strong, i feel rigid

It's nothing to do with the vision

Oh feels so right, so right

Sleep on tight, sleep on tight

Sleep until the sunlight

Sleep until sunlight

Sleep on tight, til the sunlight burns you happy

Til the sunlight burns you happy, till the sunlight burns a happy whole in

Your heart,

In your heart....

In golul meu e nebunie.

Imi amintesc tot.

Suflet, imi amintesc.

Vechile cuvinte a caror emfaza aduce surasul, vorbind de Timpul gelos, cel care da si apoi sterge...

Unde s-a dus totul? Trecutul e mut. Nu mai e decat tacerea astazi sa spuna: Ei au iubit.




*Si tu? Ne faci pe toti nebuni?

Am...avut.

...Am avut prieteni, prieteni adevarati, amici, colege, colegi de clasa. Era placut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, departarea, minciuna, inclinatia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescand, egoismul, lasitatea, orgoliul, spiritul serios, ranile tacute, facute si primite, loviturile imbracate in zambete si in indiferenta, din pricina tuturor acestor daunatori, nu mi-a mai ramas astazi nici unul. Si nu e trist. Faptul ca asta nu e trist este poate trist, dar, in sine, nu e trist. Nu mi-as dori prietenii care nu rezista presiunii timpului si a vietii.
Nu exista o ruptura brutala, nici certuri dramatice, prieteniile noastre se sfarsesc natural, fara tipete, fara ciocniri vizibile. Putin cate putin, firele care ne leaga se taie, sunt atat de subtiri si de numeroase, incat nu ne dam seama; sunt fire de par prin care curge un amestec din sangele nostru. Intr-o buna zi, ne dam seama ca legaturile capilare sunt desfacute: prietenii nostri au devenit ceilalti. Oameni.
Din cand in cand, gasesc pe robot mesaje din partea acestor disparuti care ma invita la mese cu fosti, la regasiri, la: "Alo, ce-ai mai facut?". Pentru ca neaparat trebuie sa fi facut ceva, nu e de ajuns sa fii. Cel mai bine e sa fi ajuns cineva, de preferinta altcineva. Inainte nu erai aproape nimeni, doar tu insati.

Martin page-O perfecta zi perfecta.

"Joc de casti" la a doua transmisie. "Scurt de vara".

"Joc de casti" ne invita la o sesiune de relaxare. Chiar daca afara e toamna, frig, ploaie si vant, "Scurt de vara" reuseste sa readuca intr-o vreme ca asta, o bucatica de soare si caldura. Vise, trairi, amintiri, in aprox. 20 min, asa, scurt de vara! Un flashback. Ca o ploaie calda de vara. Macar pana la piesa finala, "E toamna" ce ne trezeste repede in realitatea zilei de azi. Regretam acum trecerea verii chiar si daca aveam parte de "Caldura mare", nu? Enjoy it cu temperaturi cat mai mari in termometre!

O.N. cu dBM prezinta Joc de casti 2 - Scurt de vara.


#01.Aproape vara
#02.Caldura mare
#03.Vis imperfect
#04.Sfarsit de vara
#05.E toamna (outro)

*homemade session*
voce/texte : O.N.
negative : dBM
mastering : O.N./dBM



*piesa/piesele preferate: 04.Sfarsit de vara; 03.Vis imperfect.
*data: septembrie 2008
*download aici: O.N. cu dBM-Joc de casti 2-Scurt de vara (2008).rar

Proiectul "Joc de casti" la linia de start.

"Joc de casti" este un proiect muzical nascut din imaginatia si talentul lui O.N. si dBM. Contopirea versurilor cu instrumentalele/negativele, te fac sa evadezi din contidian. Te surprinde, prinde, revigoreaza, te injecteaza cu energie. Esti gata dinou sa te echipezi si sa te asezi la linia de start: "Prima din stoc" -> "Joc de glezne" -> "Start" -> "Aproape gata" -> "Pauza" -> "Somn de voie". Cel putin pe mine. "Joc de casti"-Prima transmisie, la start. Pana cand "Joc de casti" va ajunge la finnish, stay tunned, urmatoarele transmisii se vor face auzite in curand. Enjoy it!

O.N. cu dBM prezinta proiectul "Joc de casti".
Primul numar : Prima transmisie
Home-made session.
Versuri : O.N.
Productie : dBM


*piesa preferata: 06. Pauza.
*data primei transmisii: iunie 2008.
*download aici: O.N. cu dBM-Joc de casti-Prima transmisie (2008).rar

A 10-a dimensiune.

Interesant. Tocmai m-am uitat la video-ul/animatia asta ce descrie cele 10 dimensiuni, navigand din plictiseala. Oricum, oricine ar fii imbinat toate astea intr-o singura idee, a fost destul de creativ. Pot vedea sclipirea lor in imaginarea unui ceva ce exista, dar e imperceptibil. Nu sunt deloc de acord cu descriirile dimensiunilor dupa primele 4. Toate cele 6 ramase sunt doar perspective diferite a originalei 4. Iar descrierea acesteia a fost doar partial exacta. A 4-a dimensiune nu este doar timpul. Este o imbinare dintre timp si spatiu, asa-numitul “Spacetime”. Gravitatea este a 5-a dimensiune…si tot asa.
Oricum, acesta este un exercitiu pentru imaginarea celei de-a 10-a dimensiuni, nu o explicatie stiintifica valida, pentru asa ceva, cititi “Flatland” de Edwin Abbott. M-a ajutat in a-mi dezvolta simturile gandirii, nu pentru a-mi construi o masina a timpului in subsolul casei…

E inca vara.

Vara inca mai adie in parul meu...

Bebel Gilberto-August day song

Cincizeci si sase.

"Somewhere over the rainbow

Blue birds fly
And the dreams that you dreamed of
Dreams really do come true..".

Era fericit? Nu-si pusese aceasta intrebare. Era trist? Nu-si daduse acest raspuns. Rasfrangerile inauntru lui, asupra lui insusi, le evita mereu. Nu daduse inca Buna dimineata. Sufletul lui se oprise la fereastra, odata cu presimtirea parfumului de tei, atins si de alte nelinisti. Ca toti cei predispusi la migrene, suporta cu greu parfumurile, mai ales cand abundau. El nu-si parfuma decat tamplele si batista cu "Yves Saint Laurent Jazz" cu aroma de coaja de portocala. Se ridica din pat, imbracandu-si halatul prin intuneric si deschise usa camerei incet. Se spala. Se imbraca. Era foarte distrat. Trupul, saracul, facea singur gesturile obisnuite ale deprinderilor vietii de toate zilele, ca minutarele ceasornicului unui mort. Pleca spre locul care-i ocupase toata viata. De ceva timp statea mai mult la fereastra biroului si privea masinile cum trec cu viteza prin fata parcului pe care-l strabatea in fiecare dimineata. Isi stranse lucrurile si pleca incet spre cimitir. Soarele incepea sa arda. Vara era vesela pe morminte ca o fetita care nu stie ca-i orfana. Trecu pe langa mormantul mamei lui, descoperindu-se. Mormantul lui era imprejmuit cu un gardut de lemn, avand portita de intrare cu streasina, cum o au unele case de la munte. Era deschisa. O umbra neagra muncea in genunchi deasupra mormantului. Multa vreme ramase descoperit alaturi de gardutul care imprejmuia fluturarea de curcubeu cu fluturi a florilor de pe mormant. Apoi se indrepta grabit spre poarta cimitirului. Orasul sau nu mai avea decat cimitirul-il vazuse-si gara, porni spre ea. Lua trenul, izolandu-se intr-un compartiment de clasa intaia. Trenul porni in timpul mort. Trecu pe langa toate fara sa priveasca. Pe langa vara, pe langa ierburi ce cantau, pe langa teii infloriti in gari, pe langa zarea de amurg. Ajunse acasa cu noaptea de vara. Porni pe jos. Marea Neagra avea ochii albastrii si sufletul lui era privirea acestei imensitati. Era orbit. Se opri alaturi de casa copilariei lui. Un caine il latra. “Taru”?...Pleca. Aceeasi tei infloriti care spusesera Buna dimineata vietii lui, spuneau acum in cor ceresc: noapte buna. Mergea incet ca pelerinii drumurilor lungi. Amintirea il facea sa urle. Era in el un inceput de melodie dincolo de viata si de caldura verii. Incepu fara de gand, fara de plan. Fata i se imblanzise. Suradea…Suradea. Se trezi plangand inapoi in cimitir. Sufletul lui era o departare neagra ca moartea.Incepu sa se plimbe. Era atat de mare tacerea incat indepartarea pasilor lui devenea distincta si solemna ca o cadenta dintr-o simfonie de Verdi. Pana cand noaptea rasuna toata, intensificata pana-n stele, deasupra unui mormant, propiului mormant. Genunchii i se inmuiasera iar fruntea ii cazu in palme, rasunand tare ca bulgarii rasturnati de sicrie, si marele plans izbucni, tinundu-l la inceput acolo unde il prinsese, ridicandu-l apoi cu ochii de nebun in lumini-lumanari aprinse!-lumanari aprinse! Si gonindu-l apoi oriunde, departe de toate si de el insusi. O luna enorma dadea noptii contur de marmura funebra. Isi acoperii ochii ca in fata soarelui plangand cu capul in vazduh. Avea in el geamatul lui Oedip dupa ce si-a ars cu fierul inrosit luminile ochilor, caci urletul aceluia nu mai putea iesi din buzele lui albe de inghetul mortii. Geamatul era in piept, surd si adanc, ca latratul cainelui pamantului la ceasul de noapte al strigoilor. Luna intensifica umbra acestui trup zvarlit dintre mormintele pamantului deschis de vara, ducandu-l pana departe, peste alei si peste flori, parca pana-n dealurile de argint, pe o brazda a mortii..Si cu ultimele cuvinte abia rosti uitandu-se in spate: “Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si din intunericul fara fund.”

"And from the Heavens to the womb to the Heavens again.
From the ending to the ending, never got to begin.
Maybe one day we can meet face to face,
in a place without time and space...
Happy birthday...!".

Numarul unu dintre toate.

“Cand un geam isi pierde din stralucire se-nlocuieste cu altul,apoi tot asa,pana ce lumina soarelui se loveste de peretii camerei care adapostesc un trup. Trupul nervos se ridica vrajit agale,dupa lumina;se aseaza la masa la care desenase toate chipurile care i-au incruntat privirea.Se ridica de pe scaun,se-ndreapta spre usa,apasa pe clanta:sub gene i se-ntindea acum un oras mare,luminat…!”

Tracklist :

01#De Jos…

02#Viseaza zburand,cade…

03#omnecunoscut(poti sa dormi ?!)

04#In plin picaj

05#Cronica unui soldat cu Sato

06#Zambete

07#Desene pe asfalt (Interludiu)

08#Abisul culorii

09#Mai presus de toate cu SPA si Junk

10#Dispensabil de paranoia

11#Traficant de iluzii cu Sekele

12#Cu ochii-n patru

13#Chip de hartie cu Oza

14#rapid eye movement

15#Tot ce ne-a ramas (Interludiu)

16#Pentru tine [album version]

17#Obosit psihic cu Nasta

18#Un alt sfarsit

19#…si pana Sus

"Nimeni in jur nu e fericit, e nebun!" Albumul meu preferat asa suna! Enjoy the song!

O.N.-rapid eye movement

Suflete pierdute-n Vama.

Aici avem timp de noi. Aici se danseaza printre licurici si nori cumulonimbus. Aici, dac-ai murit si ti se spune “consulta un medic”, aici vii. Aici nu te simti singur, nu esti singur. Aici devii un portativ muzical cu game in Re Major si toate notele-ti alearga prin vene. Nu mai ai nevoie de nimic. Aici faci ce vrei. Toata lumea e a ta. Aici nu se doarme. Aici tii soarele in palme de pe la 5 dimineata. Esti liber. Aici se face dragoste. Aici mai ploua din cand in cand..Aici e fericire. Aici!

Cu pasi mici.

"Ai intrat in rand cu lumea!", aceasta a fost prima fraza pe care-am auzit-o cand am zis ca mi-am facut un blog propriu. N-am sa enumar acum motivele nasterii blogului meu. Consider ca e doar o simpla terapie online. O pagina plina cu fonturi, culori si limbaj html greu si usor de descifrat..
Primul pas? Il fac spunand ca in ultima vreme sunt cam ametita si nu mai captez asa de bine semnalele celor din jur, am capul in nori, sunt foarte naiva si totul imi scapa printre degete, toata lumea are perioade d-astea, nu?! Ciudat…la mine dureaza de cam 6-7 luni. Sunt nascuta iarna, cine stie…noroc ca am prieteni langa mine si m-aduc repede cu picioarele pe pamant. Am senzatia ca fac parte dintr-un alt univers, unul ascuns, neatins de nimeni si ca-ntr-o seara cu furtuna, pe la 8, m-a fulgerat si-am ajuns aici…vad la tot pasul, prea multi, prea multi oameni grabiti, prea multe ganduri tocite de ani si maini brazdate..prea putin timp si prea multa “normalitate”. Doar in diminetile in care simt ca prima raza a soareului imi atinge pielea, am senzatia ca pamantul asta inca se mai roteste. Nimeni nu se mai gandeste la el, la ceea ce ii place sa faca, la prieteni, la ceea ce il face pe el sa fie el…toata lumea parc-a intrat brusc intr-o coma profunda, sta pe loc, sperand sa prinda secunde in palme; limbile ceasornicului batran au luat-o razna, se invart de 2, 3 ori mai repede si nimeni nu si-a inchis inca pumnii…Stiu deja afirmatia pe care mi-ar zice-o toata lumea: “Asa sunt vremurile din ziua de azi!”. Chiar asa am ajuns? De ce nu putem ignora toate conventiile stupide (secunde, minute, ore) si contradictiile vremurilor si vietii de azi?

Intr-o dimineata, imi povestea o persoana draga mie, ca se simte ca o furnica calcata in picioare cand se gandeste la ore si minute. Acum doi ani nu se simtea asa. Viata inseamna timp, iar totul in jurul nostru se schimba…

Totusi, am putea sa zdrobim cu “vreau”-ul nostru, “trebuie” al vietii si timpului, macar pentru un moment…