Cincizeci si sase.

"Somewhere over the rainbow

Blue birds fly
And the dreams that you dreamed of
Dreams really do come true..".

Era fericit? Nu-si pusese aceasta intrebare. Era trist? Nu-si daduse acest raspuns. Rasfrangerile inauntru lui, asupra lui insusi, le evita mereu. Nu daduse inca Buna dimineata. Sufletul lui se oprise la fereastra, odata cu presimtirea parfumului de tei, atins si de alte nelinisti. Ca toti cei predispusi la migrene, suporta cu greu parfumurile, mai ales cand abundau. El nu-si parfuma decat tamplele si batista cu "Yves Saint Laurent Jazz" cu aroma de coaja de portocala. Se ridica din pat, imbracandu-si halatul prin intuneric si deschise usa camerei incet. Se spala. Se imbraca. Era foarte distrat. Trupul, saracul, facea singur gesturile obisnuite ale deprinderilor vietii de toate zilele, ca minutarele ceasornicului unui mort. Pleca spre locul care-i ocupase toata viata. De ceva timp statea mai mult la fereastra biroului si privea masinile cum trec cu viteza prin fata parcului pe care-l strabatea in fiecare dimineata. Isi stranse lucrurile si pleca incet spre cimitir. Soarele incepea sa arda. Vara era vesela pe morminte ca o fetita care nu stie ca-i orfana. Trecu pe langa mormantul mamei lui, descoperindu-se. Mormantul lui era imprejmuit cu un gardut de lemn, avand portita de intrare cu streasina, cum o au unele case de la munte. Era deschisa. O umbra neagra muncea in genunchi deasupra mormantului. Multa vreme ramase descoperit alaturi de gardutul care imprejmuia fluturarea de curcubeu cu fluturi a florilor de pe mormant. Apoi se indrepta grabit spre poarta cimitirului. Orasul sau nu mai avea decat cimitirul-il vazuse-si gara, porni spre ea. Lua trenul, izolandu-se intr-un compartiment de clasa intaia. Trenul porni in timpul mort. Trecu pe langa toate fara sa priveasca. Pe langa vara, pe langa ierburi ce cantau, pe langa teii infloriti in gari, pe langa zarea de amurg. Ajunse acasa cu noaptea de vara. Porni pe jos. Marea Neagra avea ochii albastrii si sufletul lui era privirea acestei imensitati. Era orbit. Se opri alaturi de casa copilariei lui. Un caine il latra. “Taru”?...Pleca. Aceeasi tei infloriti care spusesera Buna dimineata vietii lui, spuneau acum in cor ceresc: noapte buna. Mergea incet ca pelerinii drumurilor lungi. Amintirea il facea sa urle. Era in el un inceput de melodie dincolo de viata si de caldura verii. Incepu fara de gand, fara de plan. Fata i se imblanzise. Suradea…Suradea. Se trezi plangand inapoi in cimitir. Sufletul lui era o departare neagra ca moartea.Incepu sa se plimbe. Era atat de mare tacerea incat indepartarea pasilor lui devenea distincta si solemna ca o cadenta dintr-o simfonie de Verdi. Pana cand noaptea rasuna toata, intensificata pana-n stele, deasupra unui mormant, propiului mormant. Genunchii i se inmuiasera iar fruntea ii cazu in palme, rasunand tare ca bulgarii rasturnati de sicrie, si marele plans izbucni, tinundu-l la inceput acolo unde il prinsese, ridicandu-l apoi cu ochii de nebun in lumini-lumanari aprinse!-lumanari aprinse! Si gonindu-l apoi oriunde, departe de toate si de el insusi. O luna enorma dadea noptii contur de marmura funebra. Isi acoperii ochii ca in fata soarelui plangand cu capul in vazduh. Avea in el geamatul lui Oedip dupa ce si-a ars cu fierul inrosit luminile ochilor, caci urletul aceluia nu mai putea iesi din buzele lui albe de inghetul mortii. Geamatul era in piept, surd si adanc, ca latratul cainelui pamantului la ceasul de noapte al strigoilor. Luna intensifica umbra acestui trup zvarlit dintre mormintele pamantului deschis de vara, ducandu-l pana departe, peste alei si peste flori, parca pana-n dealurile de argint, pe o brazda a mortii..Si cu ultimele cuvinte abia rosti uitandu-se in spate: “Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si din intunericul fara fund.”

"And from the Heavens to the womb to the Heavens again.
From the ending to the ending, never got to begin.
Maybe one day we can meet face to face,
in a place without time and space...
Happy birthday...!".