Tuesday, March 24, 2009

20kHz.

Iti vorbesc (soptind si aratandu-ti cu degetul tot ceea ce doresc sa stiu), dar nu-i pasa nimanui. Cam de ce le-ar pasa? Cui oare sa-i vorbesc daca nu inauntrului meu atotmistuitor? Cui oare sa-i arat forma casei in care locuiesc, ori creierul si forma piciorului, apasarile de sub teasta osoasa, modelul scarii de la usa de intrare? Daca discut cu mine insumi si-astept raspuns, si-astept sa fiu crezuta, marturisindu-mi dementa in dialogul acesta inseamna ca sunt nebuna?
Sa pari lipsit de ratiune, sa fii atat de nebun incat sa spui ca lumea este incifrata in spasme, cum este? Si-astept raspunsul. Sa fii nebun, nebun, sa fii calm, sa tot stai abatut pe vechiul tau fotoliu si sa colinzi lumea impietrita doar cu regretul salbatic ca nu-ti este dat a stii? Sa-nnebunesti dupa un raspuns stiind ca raspuns nu exista, in afara ciudateniilor si a ciudateniilor? Si cui sa vorbesti: si ce-i mai potrivit, sa urli sau sa murmuri?...

Thursday, March 12, 2009

12 martie.


Pentru tot ceea ce ai ramas, esti, si ai fost...fii o stea calatoare! La multi ani!



Wednesday, January 28, 2009

a lonely me.

Orologiile au luat-o razna, busolele au intrat intr-o perturbatie magnetica. Implori neprevazutul sa le readuca la normal si tot lui, cu alt glas, ii ceri sa puna capat acestei boli obositoare. Asteptarea sfarsitului si frica de el...Senzatia ca mergi pentru prima oara cu proteze...Cauti cu obstinatie cauze, motive, insa nimic nu mai poate fi explicat: suverana este doar alunecarea...Refuzi sa crezi: ochii, buzele, mainile atat de cunoscute sunt aceleasi, aceleasi, dar invaluite intr-un aer de instrainare: banui ca dupa un timp nu-ti vor mai spune nimic si nu poti intelege imensa putere a normalului de a acoperi totul, de a inlocui totul. In unele clipe de relaxare sau de ooboseala descoperi cu frica iubirea, fosta iubire, metamorfozata in grija...totusi ele sunt aceleasi, sunt mainile mele, degetele mele, picioarele mele, fata, ochii, urechile, parul, si totusi sunt altele, mai rigide, mai nesigure, reci si imbatranite... In ipoteza ca...ar trebui sa invat totul...

Thursday, December 25, 2008

Decembrie nocturn.


si e linistea iar prea aproape de mine
e linistea ce mi-o doream.


Lux-Northern Lights

Friday, December 12, 2008

"Afara nu e nici un anotimp".


atat. nimic mai mult. vremea isi area nasterea si marginile ei.
tesuturi de frunza si lujeri, piele si ficat. prin care trece ritmul,
o bataie de toba, intr-o liniste de jungla, undeva in copaci tipatul unei pasari salbatice sfaramat de gheare,
undeva pisicile ce se-mperecheaza, urland de durere ori placere poate,
iar tacerea e nesfarsita, claxoanele zi de zi c-un nou inceput,
zi de zi teama, ori bucurie poate,
dar dincolo de ele, seninul-absolut-perfect al cerului
asteptand peste lume incetarea miscarii,
absorbirea ei in cutele propriei mari,
inecarea sa in spatiu unde tot ce-a fost
e sunet intr-o ureche surda,
frica intr-un vis uitat...

in jungla asta clar nu-i nici un anotimp.


de prea multa vreme am citit "Afara nu e nici un anotimp"-Salex Iatma si parca nu ma mai satur sa tot revin cautand-o prin biblioteca, rasfaind-o, recitind-o...se simte asa. asa cum este. dar azi se simte cel mai bine:
"Pentru prima oara, Timpul avea nevoie de cuvinte ca sa-si exprime tacerea."

"Inceputul si sfarsitul nu prea se deosebeau in orasul de plastic. Mai ales acum, ca Timpul era plecat destul de departe..."

"Simfonia incepu: din dreapta-cadere, din stanga-cadere, de sus-cadere; numai din Vlad se cerea inaltare."

"-Da...si in final...parca el isi face un fel de aripi si se prabuseste...Iar in ultima scena ea il tine in brate si-l intreaba plangand: "Ai cazut vreodata si nu te-am prins?" si el ii raspunde: "Da, dar mi-am castigat dreptul la zbor si pentru asta nu pot decat sa-ti multumesc..."

"Intotdeauna sa traiesti mai mult, mai bine si mai frumos decat ti-a fost dat; si nu trebuie sa pacalesti nici pe Dumnezeu, nici soarta si nici moartea ca sa faci asta. Sa iei fiecare secunda si sa faci din ea tot ce ai visat vreodata ca poti sa faci in viata. Aduna-ti toate gandurile in tample, in ceafa sau unde-ti este mai usor sa le aduni si sa faci ce vrei din ele: vrei sunete din care sa iasa simfonii si ode aduse destinului? Vrei imagini in care sa te muti cu tot trupul si sufletul? Sunt toate in tine, nu conteaza ca esti de lut, de plastic, sau esti doar o idee; ai totul in tine si nimeni nu-ti poate lua nimic. Esti stapanul lumii tale...Inchide ochii si zboara, deschide-i si alearga cu propriile-ti picioare si nu te teme de zi sau de noapte, nu te teme de prapastii sau sfarsituri, caci exista un singur sfarsit in tine si acela ti-l alegi chiar tu. Nu poti spune niciodata ca e vinovat vantul de zborul tau, noaptea de oboseala ta sau soarele de durerea ochilor tai.
-La ce te gandesti, dragul meu?
-La ce mi-a mai ramas! [...]
-Si ce ti-a mai ramas? intreba Ana, mai mult facandu-si un cantec din sunete, decat asteptand un raspuns.
-Tot ce-am avut pana acum, dar mai putin din fiecare. Dar e destul tot ce mi-a ramas."

"Cum ar fi daca eu, Timpul, as pierde controlul asupra oamenilor? Ar fi haos...As muri".

Sunday, December 7, 2008

culoarea n-are ochi.

culoarea n-are ochi
doar ochii au culori
unii sunt trandafiri sau margarete
altii sunt migdali
ai mei sunt curcubee
in timp ce-astept...

Tuesday, December 2, 2008

Sunday, November 30, 2008

prea multa vreme.

Lady?
Yes bird.
It's cold...

tarantula furioasa in ungherul ei intunecos, aiurez. sunt prada ei lucida, dar paralizata de limba ei sfredelitoare. femeie cu dinti de cristal, daca mor din cauza veninului, voi muri fara lupta. la un pas de umbrele mortilor am regasit gustul vietii. si am invatat ceea ce nicio fiinta nu mi-a spus: sa ma obisnuiesc cu infernul. sa faci pe mortul, ca un carcaiac veninos. sa nu vorbesti, sa nu te misti. sa inveti sa nu deschizi ochii. pe drum m-am impiedicat. porti intredeschise, scari pustii, caini lipsa, ca din intamplare...boala grea. a trecut. doar o ingrozitoare slabiciune. vizitele ei zilnice. prezenta ei ma tulbura. alaturi, dusmanca incheie armistiu. patul mai putin aspru decat pielea mea arsa de soare. sfarsitul armistitiului. ma las prada valtoarei. semne de disparitie cu miile: in cer, pe strada, in adancul ochilor...pasi inabusiti, susoteli, prezente invizibile. tresar, iar m-am trezit. in pericol de a fi nimicita, ma apar de toate: de aerul iernii, de tacerea noptilor si de lumina zilei, de cantecul pasarilor, parfumul cafelelor. mi se spune indepartata si desprinsa de toate. ori duc eu o lupta grea, la fel de grea ca cea de dinainte. disper, la fel ca emigrantul care, intors in tara natala, se teme ca nu mai poate trai in ea. atunci, ca un puternic vant de toamna, ma cheama ispita de a ma reintoarce acolo unde m-a palmuit ingerul. ea e langa mine, ma ajuta sa ma pun din nou pe picioare. ce sa mai spun...? nu mai am halucinatii.

Hangita-Comedie dupa Carlo Goldoni.


Trupa de teatru A$ prezinta: Hangita-DUMINICA, 30 NOIEMBRIE, ORA 19:00 in Hot Shots City Bar (Strada Cercului nr. 3A, in spatele restaurantului Burebista) Intrarea:10 lei.

Un spectacol de Andrei Gheorghe.

DISTRIBUTIA:
Cavalerul di Ripafratta
ANDREI GHEORGHE
Marchizul di Forlipopoli
COSTIN MELNIC
Contele d’Albafiorita
OVIDIU DRAGOMIRESCU
Mirandolina , hangita
GEORGIANA BAICU
Fabrizio, chelner
ALIN POPESCU

Coordonator tehnic: Costin Melnic
COSTUME: DOINA APREOTESEI
Durata spectacolului: 50 de minute

Sinopsis: Desi este curtata de contele D'Albafiorita si de marchizul di Forlipopoli, atentia Mirandolinei este atrasa de cavalerul di Ripafratta. Dar, cum siguranta, dragostea si viclenia femeilor nu s-a schimbat in ultimele doua secole, drept urmare pare aproape imposibil sa nu apreciem aceasta piesa atemporala, privind-o pur si simplu ca pe o comedie de situatie si de caracter.

Be there!




Saturday, November 29, 2008

Thursday, November 27, 2008

tabula rasa.

am vazut totul. viata in viata. acest drum incepand intr-o linie a palmei. viata deja marcata. cuvinte fara urmari vei spune. spun eu cuvinte ce nu pot fi aparate. pana nu e noapte trebuie sa trisezi. sa trisezi pe fata.

sa revenim la trupul tau acum ca maine s-a ascuns in strazile unei alte maini. sa intoarcem spre noi tunul cuvintelor.

marea te priveste. iti incalzea chipul in soare inainte ca tu sa fi venit. iti stia pe de rost nebunia si copacii.

cazi in zadar in capcanele pamantului. iti e destin marea. destin si trecut.

va trebui sa te dezbraci intr-un alt trup...

sa nu spui niciodata sunt tradat. ci, voi mai trada. alcatuite din ce-uri primele mele fantome. limpezimea mortii venind inaintea vietii. marea inaintea calatoriei.

fluxuri. efemeride insensibile si nesimtitoare. arunca marea toata ca pe un bolovan asupra pamantului. si tremura oglinzile spre asfaltul abuzand de tacere.

refluxuri. calendare pe care le reflectez jocurilor nechimbatoare ale trupului si intamplarii. arunca marea ca pe un bolovan.

imagini pierand in semnul diminetii. o feudalitate greu de ascuns, partea recucerita din tine urland de alge si coral. sunt insemnata din loc in loc ca un copac al marilor adancuri. intoarcerea mai grea cu fiecare noapte spre ce mi-a fost casa. radacini de apa rasar in patul meu.

intreb un chip despre mine, despre dupa. si putina amaraciune impotriva amarului. voi duce pana la capat o viata fara nume si acte. marea ma va chema mereu pe nume.

o zgarietura doar, nimic mai mult. sunt basmul unei printese din Orient. sunt cronica nesfarsita a copilariei. si-i sunt in ochi batrana tristete a sperantei...

paralele, valuri, valuri, sunt tinta voastra. salvarea mea.

marea, singura flacara de ucis.

Friday, November 21, 2008

No man's land.

piesa geniala semnata O.N. cu dBM, enjoy!

O.N. cu dBM-No man's land

I.
timpul se reduce in formarea craterului
namile de oameni urla schimbarea anturajului
schimbarea de peisaj,loveste schimbarea picajului
secundele trec,fluxul clandestin scade
diferenta se numara-n numarul de geamuri sparte
problema dintre periferie si centru,oscileaza
intre echilibru mental si supliciu jeneaza
pielea arsa de tatuaje cu masti pe fete
noul demasca incultura,care trebuie sa se invete
iar noi punem bete intre doua roti
o stampila pe o foaie,sa ni se deschida n porti
pe unde ies tancuri,tapand din sine,iarba din parcuri
rasul devenit isteric,va lovi-n adanc bancuri
o sa ma bucur cand o sa cresti
democratia o sa te faca sa suferi,pe traseul cu nuferi
semnalat de drumul gaurit,spre noua viata Constanta via Bucure-shhhh!

refren:
nimeni n-o sa lupte-n chinuri ca Payne,
n-o sa vrea sa moara pe scaun supradozat,fel de Cobain
ne jucam cu viata,e un game
nimeni n-o sa recunoasca gafa,galant moare full of shame !


II.
un cobai in droguri,un apache in zboruri,noi locuri
un maldar de gunoi,vechi parcuri,aceleasi 2 blocuri
stai la terasa,astepti comanda de o vreme,10 secunde
bataia-i rupta ca din Rai,dar dupa gratii,binele se ascunde
si ies de sub in pamant in plin filaj cu has,sevraj e boala
cand raman fara filtre,rup din caiet in doua,arunc coala
mai fragil si mai dulce,ca un prag de moarte,semnat Koala
avansezi in varsta,19 curand,ca un tanc ce iubeste scoala
dar n-o frecventeaza,n-are aere,respira greu,pregatit de moarte
ca stie sigur c-acolo unde o s-ajunga,o sa faca 2 pasi,spre departe
si-e foarte sigur de faptul ca,acolo unde va fi,nu va fi deloc noapte
suparat,acelasi om,ca si cel de langa el,ia vodka,si se cufunda suparat
au aflat c-a furat din firma,si-acum militia il cauta,dar l-au cautat
si l-au gasit spanzurat cu propria-i curea,in patul lui,pe perna lui
comandantul de pluton,sta calm,in fotoliu,rulandu-si din coca cui...

refren:
nimeni n-o sa lupte-n chinuri ca Payne,
n-o sa vrea sa moara pe scaun supradozat,fel de Cobain
ne jucam cu viata,e un game
nimeni n-o sa recunoasca gafa,galant moare full of shame !


Piesa poate fi downloadata/ascultata si aici:
sunetesubsol . Myspace-O.N. . zshare

situatia e din ce in ce mai clara, caci azi, sintetic, fabricam copii si zilnic ne-ndopam cu...comprimate, intr-un cuvant: traim pe saturate.

Wednesday, November 19, 2008

cateva posibilitati de autorealizare.

Multe sunt drumurile ce ni se arata la orizont. Cand ma gandesc la mine, in copilarie, nu-mi imaginam ca o sa ajung aici, acum, la convingerile pe care le am astazi, la dorintele pe care le am astazi, la planurile de viitor pe care le-am fabricat de putin timp, ce-i drept. In fiecare zi aud aceleasi lucruri, aceleasi cuvinte, aceleasi propozitii cu punct si semnul intrebarii la sfarsit. “La ce dai?”, “A, la drept? Jurnalism? Ase? Unarte? Automatica? Litere? Farmacie? Aaaa, vrei sa pleci in Anglia? Aaaaa, la SNSPA?” cu-acelasi raspuns ofilit si rasuflat, cu-aceeasi expresie a gurii mele: “Da, chiar acolo”, care dupa ce tace nu se mai deschide sa-si lase forma dintilor in ceara aerului razand, cum fac ei dupa ce spun: “Aaaa, o sa fim colegi/colege.”. Nicio propozitie cu semnul exclamarii la sfarsit. Dupa asta tanjesc. Aceeasi discutie interminabila si previzibila de trei luni de zile. Am inceput s-o urasc. Totul e imprevizibil, n-am de unde sa stiu ce ma asteapta, tocmai de-asta. Uneori ma gandesc sa le zic ca deja am o meserie, una secreta, si nici macar n-am avut nevoie sa fac o facultate, dar cred ca n-ar intelege ca eu am meseria de nisip. Ma rup de realitate si intorcandu-ma la copilarie, stiu sigur, ca aproape toti copiii, visam prostii. Vroiam sa fiu pilot, sa zbor numai din Romania pana in Australia si inapoi din 4 in 4 zile, sa fiu scafandru, cascador, olar, medic veterinar, mecanic de locomotiva sau macar sa fiu locomotiva. Uneori intreceam masura: cand ma fac mare, ma gandeam, am sa fiu acceleratul de Viena! Copila... Cineva a incercat sa ma convinga sa ma fac pietricica si, ce-i drept, pe mine insumi ma atragea stabilitatea, linistea si echilibrul rotunjimilor. In schimb, familia, dimpotriva, dorea sa am o contingenta cu timpul. Mi s-a zis sa ma fac ou. Si-ncepeam sa plang, nu intelegeam cum ma pot face asa ceva. Abia acum am inteles ca oul e nastere si facere intr-o singura faptura, trecatorul timp prins intr-un invelis fragil, din el putand deveni tot ce vreau. Dar multe sunt drumurile vietii, si-am o meserie, aceea secreta, am devenit deja altceva. De ceva vreme sunt nisip intr-o clepsidra, poate pentru a impaca ambele tabere ce ma sfatuiau in copilarie, caci nisipul e chiar atemporalilatea, iar clepsidra simbolul de veacuri al trecerii timpului. Stiu ca a existat inca de la egipteni, printre hieroglifele lor si insemna: “Doamne cum alearga timpul” sau “Apune soarele”. Nu e usor sa-ti gasesti un “post” atat de comod, dar spre fericirea mea am fost angajata ca nisip necalificat (necalificat, drept pentru care nu sunt folosita decat la fiertul oualelor, spre satisfactia partiala a familiei). Multa vreme toate au decurs normal, dar pe neasteptate a dat nenorocirea peste mine, am inceput sa ma aglomerez, sa ma incheg pe zi ce trece, pentru nisip fiind o catastrofa la fel de mare ca ingrasarea cu un kilogram a fundului unui manechin. Decat ca la noi, nisipul din clepsidra, treaba asta nu e legata de varsta. Nisipul nu imbatraneste. In momentul de fata si tot mai des, constat ca picioarele mi se strecoara dincolo, dar fundul imi ramane intepenit in gatul sticlei. Am incercat si invers, sa ma scurg cu capul in jos, dar sfarsitul e acelasi, minute in sir, uneori ceasuri intregi, ma chinui acolo dand din maini si din picioare, timp in care ouale nu mai fierb, clepsidra se opreste, si puzderia de nisip asteapta inactiva deasupra crestetului capului meu. Iar firele astea de nisip nu ma grabesc, nu scot o vorba, dar prin simpla lor existenta exercita un fel de presiune muta, morala asupra mea ce ma scoate din sarite. Si nici sa spun ca n-am ce sa fac nu pot, caci am, doar am pornit de la inceput cu aptitudinea de a ma prefira. Cu alte cuvinte, sunt pur si simplu o zevzeaca, nesupusa si inconciliabila, absolut nepotrivita pentru o clepsidra. In asemenea momente imi trece prin minte orice. Cine m-ar vedea acum, nu ar crede pentru nimic in lume ca puteam sa ma angajez ca spatiu vid pentru becuri. Si-acum sunt iar intepenita in gatul clepsidrei. Desi, daca as indrazni sa risc, acum n-as fi silita sa stau sa-mi sug burta pentru a ma strecura prin gatul asta blestemat, ci calarind pe niste valuri uriase, dand palme furtunii, as strabate oceanele. Dar scuze, am meseria asta. Am reusit sa ma strecor dincolo. Incepe o noua zi si ati intors clepsidra. Acum ma scurg.

inventar.



Peisaj antropic (dupa furtuna):
3 nori de vata
1 barbat (aplecat pe geam afara)
1 tipat
1 sir de plopi
1 drum noroios
Urme de roti de bicicleta (in noroi)
1 bicicleta
1 tipat (mai tare decat cel anterior)
1 pereche sandale
1 fusta (fluturand in vant deasupra portbagajului)
1 bluza sifonata
1 bucata plomba (in masea)
1 femeie (tanara)
1 tipat si mai tare
Alte urme de roti de bicicleta, mai proaspete
1 geam ce se inchide
1 alt sfarsit
Liniste
1 nou inceput

Iar am cazut.

Thursday, November 13, 2008

tablouri la intamplare.



Spaima din urma a toamnei, plansul viselor moarte, zi de zi mor sub ziduri fara soare flori heliotrope, imaculat hohot al tacerii, strazi palite si pustii, asfaltul-albastru, ca de otel, vanturi ce plang miracole, corul durerii sparge granitul serii, aici e doar deznadejde, singuratate fara margini, prabusire si...monolog cu nisipul, dar iata ca in plina amiaza un oracol spune nu ursitei si norii se despica, si arde la portile iadului marea deruta a misterelor. Noaptea cu tremurari de astre, mii de faruri se tot plimba hasurand pavajul alunecos, vantul intoarce umbrele pe dos si totusi ratacire a viselor la ceasul stingerii soarelui. Se vestejeste intre ziduri crinul, nevinovatie in lanturi...randunica verii in gheara vulturilor, caderea ultimei petale, agonia atona a frunzelor...suiera, suiera...peste pamant spaima din urma a toamnei. Se duce anul incet in rate si-acum e iarasi in trecut, ai zice ca e soare afara dar eu un soare rece, aparent, frunzele adio de la crengi isi iau, ceata dimineata, soare dupa-amiaza, soare de toamna, gradina de toamna, caldura de toamna, culme a culorilor si miresmelor, dalii, crizanteme, tufanele, muscate si galbenele...surasul e fals si pasager si ploua, lacrimi curg din cer...tot jocul pe sfarsite pare...dar nu va inceta nicicand, iarna cloceste sub pamant.

Friday, November 7, 2008

peisaje cu figuri absente.

Eternal sunshine of the spotless mind! Each pray'er accepted, and each wish resign'd.




....

mmm...memoria asta are si ea capriciile ei: inregistreaza unele detalii fara vreo importanta aparenta sau ignora altele, frumoase, dilata si contracta timpul, schimba nepasatoare culorile faptelor, sfideaza logica si cronologia, asezand intamplarile dupa regulile ei neintelese. te poate ajuta sa afli eventual cine ai fost. asta insa nu foloseste prea mult...intr-o lume aleatorie, memoria e ca un profet batut cu oua si rosii intr-o piata publica centrala: nimeni n-are nevoie de el. daca m-ai putea convinge ca nu e asa!...m-as stradui din rasputeri sa te cred..

meet me in Montauk...

Thursday, November 6, 2008

azi ce simt se simte.

we got to fight!



"cateodata as vrea sa zic ca n-am nici un stres,da' e exact invers,
nu te-nvata nimeni sa treci peste,inveti din mers,
dar des te-mpiedici, d-aia-s dezinteresat de predici,
sunt dezinteresat de ce zici, timpul se scurge trebuie sa te decizi,
societatea e menita sa transforme indivizi in androizi,tu spre ce tinzi
cand e vorba de bani de ce te-ntinzi? cand e vorba de prieteni ce le pretinzi?
de ce ai pretentii sa primesti atunci cand nu dai
de ce promiti sa oferi atunci cand nu ai?
de ce alegi sa te-ntreci daca uiti de ce alergi
si ajungi sa te-alegi cu mai putin decat pleci?"

Tuesday, November 4, 2008

monolog paralitic.

Daca as fi fost pisica sau catel, sau vulpe, sau pui de vrabie, poate ca nu mi-as fi dorit nimic.
Dar sunt om
Si in om se aprinde o flacara.
Cine o aprinde?
De ce o aprinde?
Spune-mi: te poti multumi cu iarba?
Alergi prin ea cu picioarele desculte
Si picioarele ti se uda de roua.
Cand esti copil asta iti place.
Dar, te poti hrani oare cu iarba?
Nici iarba nu e a ta.
Crezi ca seamana un copac cu alt copac?
crezi ca seamana o ramura cu alta ramura?
crezi ca seamana o frunza cu alta frunza?
Te inseli.
Mai degraba seamana un om cu alt om decat un copac cu alt copac, o ramura cu alta ramura,
o frunza cu alta frunza.
Poate...Cunoaste cineva tainele lumii asteia?
Cine are auzul atat de ascutit cat sa receptioneze ce spun florile,
ce spun copacii,
ce spune iarba
ce spun stelele cerului cand clipesc, din ochii lor rotunzi noaptea...?
Dar sunt oameni fara de pacat pe lume?
Nu prea sunt.
Trece o vreme pana iti dai seama care oameni sunt buni, care oameni sunt rai.
cateodata nu-ti ajunge o viata...
Oamenii, margarete de camp?
Nu. Nu e adevarat.
Suntem oameni
oameni care sufera.
care se chinuie.
florile nu cunosc suferinta.
florile nu cunosc decat inflorirea si moartea.
Oamenii ar putea fi margarete de camp.
Mai e pana atunci. Dar cat mai e pana atunci?
Depinde de oameni. Ei pot grabi timpul.
Suntem oameni dar ne sfasiem mai rau decat fiarele padurii.
Si traim mai greu decat pasarile cerului.
De pasari are grija Dumnezeu.
pe noi ne-a uitat.
Razboaie...
Razboaiele le pornesc stapanirile...
si le ducem noi pe umeri.
Dar, orice limba am vorbi, suntem oameni.
Fiecare rasarit de soare e altfel si fiecare apus e altfel.
Altfel e fiecare zi si altfel e fiecare noapte.
Altfel e fiecare clipa.
Trecem prin viata ca si cum am trece printr-o mare apa neagra.
Nu lasam urme.
Sau daca totusi lasam, ele sunt slabe, usor le sterge timpul.
De ce?
Oamenii au umplut pamantul cu flori, case si gradini.
si tot oamenii au umplut pamantul cu morminte.
inalte, albastre, trec zilele una dupa alta.
inalte, fumurii, trec noptile una dupa alta.
Nu poti ghici niciodata visul cuiva
Cum niciodata nu poti banui gandul cuiva.
Degeaba te rogi. Cum asa?
Dumnezeul nostru si Allahul lor au alte treburi acum.
petrec si rad de prostiile pe care noi, oamenii le facem.
Ne incaieram si
ne sfasiem
unii pe altii.
Grabesc pasul. Cat pot, grabesc pasul.
Ti-e frica de moarte?
Nu mi-e frica
Ti-e frica de viata?
Nici de viata nu mi-e frica.
Atunci?
am un cutit. daca e de bronz ar putea sa-mi fie de folos.
cred ca e de bronz.
S-a lasat tacerea. O tacere grea si amara de cenusa.
Cum asta?
Da, acum e liniste...
Uneori e liniste.
Mortii nu mai au lacrimi. Cateodata nu mai au nici viii.
Nu e rau dincolo de viata. Sunt frumoase visele. Odata si-odata poate ca si viata o sa fie frumoasa.
De ce odata si-odata?
De ce nu acum?
De ce?
De ce?
Era vorba sa nu-mi mai pun intrebari
De ce?
Om ma numesc. N-as fi, daca nu mi-as pune intrebari...
suntem totusi in cetate. Toamna?
toamna ce s-a izbit de copaci.
O ultima frunza-n vant se zbate. Spune-mi, nu e ca-ntr-un vis ceea ce faci?
Vrem sa fim singuri. Singuri si nu prea.
Ne tragem palme pe tacute. Si la oglinda ne-ntrebam:
oare e fata mea?
Spune-mi, pe lumea asta e croitor sa-ti calce aceste cute?

Saturday, November 1, 2008

conjugare neterminata.


Jose Gonzales-Crosses

Deseori ma uit, doar asa, in gol
Deseori te uiti, doar asa, in gol
Deseori se uita, doar asa, in gol

Deseori ne uitam, doar asa, in gol...

perpetuum mobile.


Apparat-Headup

sar ca arsa. si-asta-s tot eu? doar are si pielea o limita, nu s-o putea intinde la nesfarsit!... cu cate trebuie sa mai impart invelisul asta stramt? cu al catelea eu?

Monday, October 27, 2008

prin fereastra vietii mele.


Stiu, la fereastra sunt trandafiri, trandafiri rosii de toamna tarzie. Nu indraznesc sa-i privesc, ei sunt dintr-o alta lume, cea care se opreste la marginea ferestrei mele. Imi aduc aminte c-am iubit trandafirii, aceasta amintire mi-a devenit odioasa. Sa nu poti uita, iata ce ma sfasie, iar trandafirii, flori intinse pe lume pana la portile infernului, nu sunt aici decat pentru a inviora focul amintirii! Deasupra trandafirilor vad arbori si case, arbori si case fara importanta, dedesubt viata continua: femei se apleaca peste balcoane, niste copii striga intr-o curte, un tramvai porneste, un clopot bate orele. Aici timpul s-a oprit pe loc. Bataia orologiului de deasupra camerei mele nu mai e decat un sunet bizar, halucinant, ale carui vibratii le ascult in noptile mele de insomnie. Somnul s-a oprit si el. Nu mai e nici timp, nici somn, nimic decat o inspaimantatoare aducere aminte. Dinti mici de fierastrau ascutit, vibratiile orologiului batran imi chinuie creierul. As vrea sa le pot prinde din zbor, ca pe niste musti cicalitoare si sa le readuc la tacere. Deasupra arborilor se afla cerul, vizibil sub forma de mici patrate, intre zabrelele ferestrei mele vesnic inchisa ermetic...