Pe Mitch Albom l-am citit cu ceva timp in urma in "Marti cu Morrie" cand cineva drag mi-a facut-o cadou si mi-a zis: "Citeste, tie o sa-ti placa, pe mine nu m-a ajutat prea mult, de 2 ani n-am mai scris nimic!". Ii multumesc lui enorm. "Marti cu Morrie" mi-a "spus" ca daca uneori ma voi uita cu atentie in jur, voi realiza ca printre noi traiesc ingeri si ca cineva poate sa-si transforme moartea intr-o lectie de viata, "Inca o zi" m-a facut sa zambesc, sa tremur, mi-a innecat ochii, m-a nelinistit. Nimeni n-are chef sa se complice, suntem in esenta, niste lasi, exact ca Charley Benetto, personajul principal al acestui roman. Dupa moartea mamei sale in varsta de 79 de ani, toata viata lui Chick se schimba. Ca o caruta care cu cat se apropie de fundul prapastiei, cu atat prinde mai mare viteza: n-ai cum sa i te opui, stai si astepti dezarmat impactul. Nu-si poate ierta absenta lui in seara in care mama lui s-a dus, pierde cam tot ce detinea candva, tatal sau l-a parasit, sotia lui divorteaza, fiica sa Maria se casatoreste fara ca el sa stie, traieste in agonie si singuratate. Pana intr-o seara cand decide sa se sinucida. Seara in care i se mai acorda "inca o zi" impreuna cu mama lui. Sansa vietii lui. Dupa aceasta zi, descopera ca din "baiatul tatei" este si a fost dintotdeauna "baiatul mamei". O poveste extraordinara, care te lasa fara cuvinte. Te face sa apreciezi pana la extrem tot ceea ce iubesti si ce-ai in jur, sa nu fi nevoit sa mai ceri si tu..."inca o zi". Desi cred ca toti suntem plini de dor si mai avem nevoie de..cate o reintoarcere.
Si, pentru a va face viata mai grea, aici niste pasaje:
"Acum, la sfarsitul acestei zile petrecute impreuna, se intampla acelasi lucru. Corpul meu era ravasit. Abia daca mai puteam sa ma misc. Dar bratul ei mi-a cuprins pieptul si am simtit cum ma cara inca odata, iar aerul imi mangaia fata. Nu vedeam decat intuneric, de parca faceam o calatorie in spatele unei draperii. Apoi intunericul s-a risipit si-au aparut stele. Mii de stele. Mama ma aseza pe iarba uda dandu-i lumii inapoi sufletul meu ravasit."
"-Da, ai fost o mama buna.
Si-a dus mana la gura pentru a ascunde un zambet si parea pe punctul de a izbucni in lacrimi.
-Traieste, mi-a zis.
-Nu, stai...
-Te iubesc, Charley.
Mi-a facut un semn de ramas-bun. Eu plangeam.
-Te voi pierde...
Chipul ei parea ca pluteste peste al meu.
-Nu-ti poti pierde mama, Charley. Sunt aici."
"Poate ma credeti nebun, poate credeti ca totul e in inchipuirea mea. Dar, in adancul sufletului meu, eu cred ca mama mea, undeva intre lumea aceasta si lumea cealalta, mi-a dat inca o zi, ziua dupa care tanjisem atat, si mi-a spus tot ce v-am povestit la randul meu.
Si cred ca e adevarat, din moment ce mi-a spus mama.
-Cum se formeaza un ecou? m-a intrebat odata.
Cand un sunet persista dupa ce sursa lui s-a oprit.
-Cand auzim ecoul?
Cand e liniste si celelalte sunete se absorb.
Cand e liniste, inca mai aud ecoul mamei."
No comments:
Post a Comment