"Ai intrat in rand cu lumea!", aceasta a fost prima fraza pe care-am auzit-o cand am zis ca mi-am facut un blog propriu. N-am sa enumar acum motivele nasterii blogului meu. Consider ca e doar o simpla terapie online. O pagina plina cu fonturi, culori si limbaj html greu si usor de descifrat..
Primul pas? Il fac spunand ca in ultima vreme sunt cam ametita si nu mai captez asa de bine semnalele celor din jur, am capul in nori, sunt foarte naiva si totul imi scapa printre degete, toata lumea are perioade d-astea, nu?! Ciudat…la mine dureaza de cam 6-7 luni. Sunt nascuta iarna, cine stie…noroc ca am prieteni langa mine si m-aduc repede cu picioarele pe pamant. Am senzatia ca fac parte dintr-un alt univers, unul ascuns, neatins de nimeni si ca-ntr-o seara cu furtuna, pe la 8, m-a fulgerat si-am ajuns aici…vad la tot pasul, prea multi, prea multi oameni grabiti, prea multe ganduri tocite de ani si maini brazdate..prea putin timp si prea multa “normalitate”. Doar in diminetile in care simt ca prima raza a soareului imi atinge pielea, am senzatia ca pamantul asta inca se mai roteste. Nimeni nu se mai gandeste la el, la ceea ce ii place sa faca, la prieteni, la ceea ce il face pe el sa fie el…toata lumea parc-a intrat brusc intr-o coma profunda, sta pe loc, sperand sa prinda secunde in palme; limbile ceasornicului batran au luat-o razna, se invart de 2, 3 ori mai repede si nimeni nu si-a inchis inca pumnii…Stiu deja afirmatia pe care mi-ar zice-o toata lumea: “Asa sunt vremurile din ziua de azi!”. Chiar asa am ajuns? De ce nu putem ignora toate conventiile stupide (secunde, minute, ore) si contradictiile vremurilor si vietii de azi?
Primul pas? Il fac spunand ca in ultima vreme sunt cam ametita si nu mai captez asa de bine semnalele celor din jur, am capul in nori, sunt foarte naiva si totul imi scapa printre degete, toata lumea are perioade d-astea, nu?! Ciudat…la mine dureaza de cam 6-7 luni. Sunt nascuta iarna, cine stie…noroc ca am prieteni langa mine si m-aduc repede cu picioarele pe pamant. Am senzatia ca fac parte dintr-un alt univers, unul ascuns, neatins de nimeni si ca-ntr-o seara cu furtuna, pe la 8, m-a fulgerat si-am ajuns aici…vad la tot pasul, prea multi, prea multi oameni grabiti, prea multe ganduri tocite de ani si maini brazdate..prea putin timp si prea multa “normalitate”. Doar in diminetile in care simt ca prima raza a soareului imi atinge pielea, am senzatia ca pamantul asta inca se mai roteste. Nimeni nu se mai gandeste la el, la ceea ce ii place sa faca, la prieteni, la ceea ce il face pe el sa fie el…toata lumea parc-a intrat brusc intr-o coma profunda, sta pe loc, sperand sa prinda secunde in palme; limbile ceasornicului batran au luat-o razna, se invart de 2, 3 ori mai repede si nimeni nu si-a inchis inca pumnii…Stiu deja afirmatia pe care mi-ar zice-o toata lumea: “Asa sunt vremurile din ziua de azi!”. Chiar asa am ajuns? De ce nu putem ignora toate conventiile stupide (secunde, minute, ore) si contradictiile vremurilor si vietii de azi?
Intr-o dimineata, imi povestea o persoana draga mie, ca se simte ca o furnica calcata in picioare cand se gandeste la ore si minute. Acum doi ani nu se simtea asa. Viata inseamna timp, iar totul in jurul nostru se schimba…
Totusi, am putea sa zdrobim cu “vreau”-ul nostru, “trebuie” al vietii si timpului, macar pentru un moment…
2 comments:
dai bine cu text, vopsesti pagina in culori chiar in timp ce-l citesti iti dai seama exact sau mai bine... nu dar totusi e acolo :)
Mai scrie :D
Post a Comment