20kHz.

Iti vorbesc (soptind si aratandu-ti cu degetul tot ceea ce doresc sa stiu), dar nu-i pasa nimanui. Cam de ce le-ar pasa? Cui oare sa-i vorbesc daca nu inauntrului meu atotmistuitor? Cui oare sa-i arat forma casei in care locuiesc, ori creierul si forma piciorului, apasarile de sub teasta osoasa, modelul scarii de la usa de intrare? Daca discut cu mine insumi si-astept raspuns, si-astept sa fiu crezuta, marturisindu-mi dementa in dialogul acesta inseamna ca sunt nebuna?

Sa pari lipsit de ratiune, sa fii atat de nebun incat sa spui ca lumea este incifrata in spasme, cum este? Si-astept raspunsul. Sa fii nebun, nebun, sa fii calm, sa tot stai abatut pe vechiul tau fotoliu si sa colinzi lumea impietrita doar cu regretul salbatic ca nu-ti este dat a stii? Sa-nnebunesti dupa un raspuns stiind ca raspuns nu exista, in afara ciudateniilor si a ciudateniilor? Si cui sa vorbesti: si ce-i mai potrivit, sa urli sau sa murmuri?...

12 martie.

Pentru tot ceea ce ai ramas, esti, si ai fost...fii o stea calatoare! La multi ani!

a lonely me.

Orologiile au luat-o razna, busolele au intrat intr-o perturbatie magnetica. Implori neprevazutul sa le readuca la normal si tot lui, cu alt glas, ii ceri sa puna capat acestei boli obositoare. Asteptarea sfarsitului si frica de el...Senzatia ca mergi pentru prima oara cu proteze...Cauti cu obstinatie cauze, motive, insa nimic nu mai poate fi explicat: suverana este doar alunecarea...Refuzi sa crezi: ochii, buzele, mainile atat de cunoscute sunt aceleasi, aceleasi, dar invaluite intr-un aer de instrainare: banui ca dupa un timp nu-ti vor mai spune nimic si nu poti intelege imensa putere a normalului de a acoperi totul, de a inlocui totul. In unele clipe de relaxare sau de ooboseala descoperi cu frica iubirea, fosta iubire, metamorfozata in grija...totusi ele sunt aceleasi, sunt mainile mele, degetele mele, picioarele mele, fata, ochii, urechile, parul, si totusi sunt altele, mai rigide, mai nesigure, reci si imbatranite... In ipoteza ca...ar trebui sa invat totul...

Vicii ordinare.

si te lasa cu sechele...

Decembrie nocturn.

si e linistea iar prea aproape de mine

e linistea ce mi-o doream.


Lux-Northern Lights

culoarea n-are ochi.

culoarea n-are ochi
doar ochii au culori
unii sunt trandafiri sau margarete
altii sunt migdali
ai mei sunt curcubee
in timp ce-astept...

dimineti translucide, tardive, tocite.

daca acolo ar fi vise de vanzare,
tu ce-ai cumpara?

No man's land.

piesa geniala semnata O.N. cu dBM, enjoy!

O.N. cu dBM-No man's land

I.
timpul se reduce in formarea craterului
namile de oameni urla schimbarea anturajului
schimbarea de peisaj,loveste schimbarea picajului
secundele trec,fluxul clandestin scade
diferenta se numara-n numarul de geamuri sparte
problema dintre periferie si centru,oscileaza
intre echilibru mental si supliciu jeneaza
pielea arsa de tatuaje cu masti pe fete
noul demasca incultura,care trebuie sa se invete
iar noi punem bete intre doua roti
o stampila pe o foaie,sa ni se deschida n porti
pe unde ies tancuri,tapand din sine,iarba din parcuri
rasul devenit isteric,va lovi-n adanc bancuri
o sa ma bucur cand o sa cresti
democratia o sa te faca sa suferi,pe traseul cu nuferi
semnalat de drumul gaurit,spre noua viata Constanta via Bucure-shhhh!

refren:
nimeni n-o sa lupte-n chinuri ca Payne,
n-o sa vrea sa moara pe scaun supradozat,fel de Cobain
ne jucam cu viata,e un game
nimeni n-o sa recunoasca gafa,galant moare full of shame !


II.
un cobai in droguri,un apache in zboruri,noi locuri
un maldar de gunoi,vechi parcuri,aceleasi 2 blocuri
stai la terasa,astepti comanda de o vreme,10 secunde
bataia-i rupta ca din Rai,dar dupa gratii,binele se ascunde
si ies de sub in pamant in plin filaj cu has,sevraj e boala
cand raman fara filtre,rup din caiet in doua,arunc coala
mai fragil si mai dulce,ca un prag de moarte,semnat Koala
avansezi in varsta,19 curand,ca un tanc ce iubeste scoala
dar n-o frecventeaza,n-are aere,respira greu,pregatit de moarte
ca stie sigur c-acolo unde o s-ajunga,o sa faca 2 pasi,spre departe
si-e foarte sigur de faptul ca,acolo unde va fi,nu va fi deloc noapte
suparat,acelasi om,ca si cel de langa el,ia vodka,si se cufunda suparat
au aflat c-a furat din firma,si-acum militia il cauta,dar l-au cautat
si l-au gasit spanzurat cu propria-i curea,in patul lui,pe perna lui
comandantul de pluton,sta calm,in fotoliu,rulandu-si din coca cui...

refren:
nimeni n-o sa lupte-n chinuri ca Payne,
n-o sa vrea sa moara pe scaun supradozat,fel de Cobain
ne jucam cu viata,e un game
nimeni n-o sa recunoasca gafa,galant moare full of shame !


Piesa poate fi downloadata/ascultata si aici:
sunetesubsol . Myspace-O.N. . zshare

situatia e din ce in ce mai clara, caci azi, sintetic, fabricam copii si zilnic ne-ndopam cu...comprimate, intr-un cuvant: traim pe saturate.

tablouri la intamplare.

Spaima din urma a toamnei, plansul viselor moarte, zi de zi mor sub ziduri fara soare flori heliotrope, imaculat hohot al tacerii, strazi palite si pustii, asfaltul-albastru, ca de otel, vanturi ce plang miracole, corul durerii sparge granitul serii, aici e doar deznadejde, singuratate fara margini, prabusire si...monolog cu nisipul, dar iata ca in plina amiaza un oracol spune nu ursitei si norii se despica, si arde la portile iadului marea deruta a misterelor. Noaptea cu tremurari de astre, mii de faruri se tot plimba hasurand pavajul alunecos, vantul intoarce umbrele pe dos si totusi ratacire a viselor la ceasul stingerii soarelui. Se vestejeste intre ziduri crinul, nevinovatie in lanturi...randunica verii in gheara vulturilor, caderea ultimei petale, agonia atona a frunzelor...suiera, suiera...peste pamant spaima din urma a toamnei. Se duce anul incet in rate si-acum e iarasi in trecut, ai zice ca e soare afara dar eu un soare rece, aparent, frunzele adio de la crengi isi iau, ceata dimineata, soare dupa-amiaza, soare de toamna, gradina de toamna, caldura de toamna, culme a culorilor si miresmelor, dalii, crizanteme, tufanele, muscate si galbenele...surasul e fals si pasager si ploua, lacrimi curg din cer...tot jocul pe sfarsite pare...dar nu va inceta nicicand, iarna cloceste sub pamant.

Iertare si raze de speranta.

Zbor cu gandul spre acele vremuri departate. Bunico, ai mai murit putin ieri; dar din viata ta mi-a ramas nestearsa amintirea de nepretuit a zilei aceleia. Atunci nu ti-am inteles plansul bine pentru ca eram copila, credeam ca plangi, ca asa trebuie, ca e numai pornirea inimii impotriva unei nemultumiri dintr-o clipa. Nu stiam ca la batrani plansul, asa cum e el asemanator cu cel al copiilor, tare, nestapanit, doare si omoara, pentru ca in el se sparge veninul unei vieti intregi de amagiri. Copilul plange pentru ca n-a cunoscut inca viata, batranul plange pentru ca a cunoscut-o prea mult....Tu, un izvor de alintare pentru mine, in avantul nebuniilor mele copilaresti!... Stateai mereu alaturi de mine, cand ma batea mama sau tata, fugeam la tine. Nu mai stiu de cate ori s-a repetat scena aceasta, in camera ta, eu potolita din plans, cu o mana in buzunar pipaind banutii de la tine, cu cealalta pe genunchiul tau cautandu-ti mana..aveai mereu "avide", leacul lacrimilor mele. Nu aveai pensie buna, dar erai darnica: de Craciun, de Anul Nou, de Sfantul Nicolae, de Sf. Maria, ma-nfiintam la tine dis-de-dimineata si plecam incarcata de bunatati. Trec peste ziua cand a murit bunicul!...A fost prea multa invalmaseala, prea multe lucruri pe care, desi destul de mare, nu le-am putut pricepe bine atunci, caci mi-erau toate noi. Dar, in urma, putin in urma, a fost o zi la care adeseori mintea mi se opreste, si stau uimita si vreau sa-mi dau seama ce-am inteles, cat am invatat din amaraciunea lacrimilor...cheltuite in ziua aceea. Mi-erau dragi batranii, dar din acea clipa bunica mi-a ramas mai scumpa si mai sfanta, si ma cuprind fiori cand ma gandesc la ea. Bunicul murise prin primavara, ciudat. Am observat, de obicei batranii se sting vara. Anotimpurile acestea sunt mereu in lupta: iarna vietii e firesc sa se topeasca mai usor in vara vremii...De atunci era foarte suparacioasa, iar eu, care nu puteam intelege atunci cum durerea poate chinui si schimba in asa fel o inima, luam pornirile tale drept copilarii, iti inveninam sufletul tau din in zi tot mai mult...te suparam, tipam, te alungam, n-aveam "timp" de tine. Pana cand am gasit pe pat: "Pentru Irina" si dedesubt iscalit "Bunicul". Era pentru mine, am rupt plicul si-am gasit in el 1 leu si o scrisoare de la el: "De aici din cer vad tot. Pentru numele lui Dumnezeu, nu o mai supara pe biata batrana, caci e bolnava, e slaba si-o omoara amarul singuratatii. Ca maine o sa moara si ea si o sa-i duci dorul cum mi-l duci si mie. Nu-i asa copila, ca n-o s-o mai superi?"... Stiam c-a scris-o ea, si doamne ce chin a trebui sa fie pentru ea cand imi scrisese asta. M-am dus in camera ei sa-i cer iertare. Plangea, parca cine stie ce se intamplase. Nu mai putea sa ma mai asculte, plangea ca un copil si plangeam si eu cu hohote, zicand mereu, din adancul inimii: "Iarta-ma bunico, ca n-o sa mai fac niciodata, niciodata!".

Mi-e dor de cafeaua pregatita de tine dimineata pe la 5, mi-e dor de "am palme si minte, merg inainte", de "sula calului", de serile tarzii cand tipai si ma trimiteai la culcare si eu te-ascultam imediat, mi-e dor sa-mi deschizi usa cand ajung acasa, sa stam barfind la o tigara, sa-mi gatesti pui fiert, sa tipi la mine ca nu sunt imbracata gros, mi-e dor de clipele cand ma faceai sa rad cu lacrimi, de cele in care inainte sa ies pe usa imi spuneai: "mama ce frumoasa esti gagico!" si-mi dadeai incredere in mine, zilele alea mereu erau frumoase, de secretele noastre, mi-e dor sa-ti spun "mama", mi-e dor de fiecare secunda in care ma intrebai "ce faci Iris?" cu vocea aia subtire, calma, intrebatoare...Sunt unii oameni care te marcheaza si nu te poti desprinde de ei, pamantul asta e populat cu Mesageri, dar putini le cunoastem existenta.

N-am avut putere sa scriu asta ieri. N-am vrut. Continui sa cred in nebunia mea. Nu o voi lasa. Daca am speranta, si-nca am destula, nu o voi lasa, nu-i voi lasa. Ar insemna sa o omor cu mana mea, desi suntem mai multi implicati. Pot sa o ajut si te rog revino. Inca mai ai multe de facut. Ieri a fost zi cu soare, calda...a fost ziua ta. Esti tanara, ai facut 71. Nu pot sa cred c-ai clacat tocmai de ziua ta. Acum doua zile aveai ochii inlacrimati si cu mana dreapta plina de branule ne-ai scris cat de frumoase suntem si nu mai poti lupta. Ba mai poti, mai poti ca suntem noi langa tine. "La ce va mai asteptati?", urasc sa mi se zica asta, cei ce-o spun sunt delasatori. niciodata nu-i prea tarziu sau la timp, cat timp esti in viata trebuie sa te astepti, sa astepti oriceiuri sa ti se intample si sa lupti, nu exista o conventie, la varsta cutare trebuie sa mori. nu e scrisa niciunde "legea" asta tampita. nu ma complac, ci lupt, atunci cand merita ceva trebuie sa lupti pana in panzele albe. si stiu care e fericirea ei. tocmai pentru asta.

*Dupa ce-ti termini treaba cu bunica in rai, trimite-mi-o inapoi, multam'!

In golul meu e nebunie.

Imi amintesc tot.

Suflet, imi amintesc.

Vechile cuvinte a caror emfaza aduce surasul, vorbind de Timpul gelos, cel care da si apoi sterge...

Unde s-a dus totul? Trecutul e mut. Nu mai e decat tacerea astazi sa spuna: Ei au iubit.




*Si tu? Ne faci pe toti nebuni?

Suflete pierdute-n Vama.

Aici avem timp de noi. Aici se danseaza printre licurici si nori cumulonimbus. Aici, dac-ai murit si ti se spune “consulta un medic”, aici vii. Aici nu te simti singur, nu esti singur. Aici devii un portativ muzical cu game in Re Major si toate notele-ti alearga prin vene. Nu mai ai nevoie de nimic. Aici faci ce vrei. Toata lumea e a ta. Aici nu se doarme. Aici tii soarele in palme de pe la 5 dimineata. Esti liber. Aici se face dragoste. Aici mai ploua din cand in cand..Aici e fericire. Aici!