Monday, October 27, 2008

prin fereastra vietii mele.


Stiu, la fereastra sunt trandafiri, trandafiri rosii de toamna tarzie. Nu indraznesc sa-i privesc, ei sunt dintr-o alta lume, cea care se opreste la marginea ferestrei mele. Imi aduc aminte c-am iubit trandafirii, aceasta amintire mi-a devenit odioasa. Sa nu poti uita, iata ce ma sfasie, iar trandafirii, flori intinse pe lume pana la portile infernului, nu sunt aici decat pentru a inviora focul amintirii! Deasupra trandafirilor vad arbori si case, arbori si case fara importanta, dedesubt viata continua: femei se apleaca peste balcoane, niste copii striga intr-o curte, un tramvai porneste, un clopot bate orele. Aici timpul s-a oprit pe loc. Bataia orologiului de deasupra camerei mele nu mai e decat un sunet bizar, halucinant, ale carui vibratii le ascult in noptile mele de insomnie. Somnul s-a oprit si el. Nu mai e nici timp, nici somn, nimic decat o inspaimantatoare aducere aminte. Dinti mici de fierastrau ascutit, vibratiile orologiului batran imi chinuie creierul. As vrea sa le pot prinde din zbor, ca pe niste musti cicalitoare si sa le readuc la tacere. Deasupra arborilor se afla cerul, vizibil sub forma de mici patrate, intre zabrelele ferestrei mele vesnic inchisa ermetic...

Tuesday, October 21, 2008

cand omul uita.

Mi s-a intarit azi o convingere mai veche…oamenii nu sunt cu mult mai presus fata de compatrioatele vietuitoare, prin comparatie, sunt niste fiinte bizare, castrate afectiv: nu stim sau nu putem uri, nu suntem capabili sa iubim si nici sa traim…Nu ducem absolut nimic bun la capat…Parca ne chinuim sa parem cat mai cenusii. Din diverse motive facem totul, zilnic, sa ne dovedim inexistenta! Si cand te gandesti ca fiecare zi dintr-asta trece…din viata noastra. Nimic nu se mai poate recupera..Zacem acasa, in baruri ori in sedinte si adunam planuri de viitor! Uneori mai gasim cate o femeie, un barbat si ne pierdem in ea sau el si ceea ce se intampla, improvizatia aia o numim viata. Bem si zicem ca traim. Ne imperechem si iarasi zicem ca traim. Fuga, lasitate...Trecutul nostru este alcatuit din zeci si zeci de planuri de viitor, de vise si aspiratii naive, lipsite de orice acoperire. De fapt viata asta e compusa din nimicuri, curge anonima si murdara. Agresivitatea si obraznicia pot face orice. Avem fraze mari in minte, intentii mari, visam mereu si ne imaginam ca odata, nu peste mult, se va intampla ceva. Asemenator cancerosilor, credem pana in ultima clipa intr-o minune, ne iluzionam ca nu avem ce avem, ne ascundem prin cuvinte, iar in realitate fapte mici, foarte mici, tarare...Nu e nimic mai simplu decat a cere, a cere la nesfarsit. Si e foarte simplu sa ceri. Dar mai omenste este si sa dam ceva, sa vedem ce putem da, ce putem produce cu forte proprii. Maine vom primi mai mult daca azi vom produce mai mult! De fapt, un singur lucru uitam mereu: sa traim cu adevarat fiecare clipa...

Monday, October 20, 2008

Tam-tamuri

Crengile tale, umeri de femei destelenite,
Suferinta mea ca o iarna a izvoarelor adancuri
Iubirea mea pentru tine, ca o batista in varful unui catarg
Frustrarile tale sunt acest lan de cuie
Si-acum doar o preafrumoasa canceroasa ploaie.
Misiunea ta din urma a fost ratacirea cuvantului in surditatea abundenta
Mainile in goana mi se destainuie vidului tau sonor
Mi se trezesc in mine o mie de ani cu dorintele lor innabusite, tam-tamuri!
Tam-tam nocturn de maiuri sparte tandari
Trupuri crude, vigoarea mea impacata in hotarele neputintei...
Incordata peste puteri.
Tam-tam al noptii mele
Tam-tam cu buze de negru antracit!
Da-mi ritmul unei vieti noi
Ca unei samante de margareta contopindu-se cu pamantul,
Copacul ce-n gradina-mi creste
Impins de sudoare, sange si lacrimi.

Saturday, October 18, 2008

Alean de copil bolnav

Îi place sã asculte piese triste
Întinsã pe pat cu lumânãrile aprinse,
Sã plângã pânã nu mai poate
Ea doar are nevoie de fapte
Sã ştie cã azi tatãl ei
N-o sã mai rabde
Cã cel care se va ataşa
Nu o va mai înşela,
Ea îi va oferi tot ce are
Iar el îi va rupe jumãtate din lunã şi soare
Dar a ramas fãrã rãbdare.

A fugit şi s-a întors
A vrut sã se sinucidã dar i-a ieşit pe dos
A supravieţuit de fiecare datã
Azi se întãlneşte cu ea pentru prima datã
Disperatã, speriatã,
"De ce eu, de ce mie?"
Doamne ţi-am cerut
Doar un strop de fericire...

Nu are nimic de care sã se lege
Când o vezi mereu zâmbeşte
Dar sub zâmbet stã un suflet care urlã
O sugrumã.
S-a pierdut.
Işi pune mãşti,
Te lasã s-o priveşti
Fãrã s-o cunoşti.
Fricã nu-i mai e decât de ea
Nu are nevoie de mila cuiva,
Nu cautã vina
Vrea doar încredere în ea
Cã nu-şi va face rãu cãnd va innebuni iar.

Salut, bunã, eu sunt cea de azi
Nebunia asta e casa mea
Îmbrãcatã în satin şi catifea
Tare şi amarã ca o cafea.
Iert pentru a fi iertatã
Chiar şi pe tine, iatã
Sunt impacatã cu tot şi toate
Şi poate am sã înteleg
Unde sunteţi voi când am nevoie
De ce plecaţi când vã alung?
Ce gol e şi adânc
Când nu are cine sã mã întrebe
În ce direcţie-mi bate inima...

Sentimentele mele sunt jungla în care rãtãcesc
Pastilele sau fereastra nu mã pot ajuta
Sã supravieţuiesc
Nu-mi pot alunga suferinţa
Genunchii nu mi-i mai simt
De la atat alergat
Şi mã trezesc zâmbind fãrã motiv..
Pe sub unghii mai am resturi de iubire
Şi din resturile astea am sã-mi vin în fire.

Friday, October 17, 2008

If you give up, they give up.

Foarte frumos realizat, montat, lucrat, un mesaj puternic si atat de-adevarat...ideea cu sinucisul animalelor e dusa putin pana la extrem dar oricum, nu te poate lasa rece si indiferent un astfel de "mesaj". Pentru cei ce pot percepe asa ceva. N-o simtim acum, dar copiii copiilor nostri se vor confrunta cu toate efectele pe care le va crea incalzirea globala. Si daca nu stii "cu ce se mananca" fenomenul asta, iti explic eu. E vorba de o tendinta evidenta de incalzire a climei Terrei de-aproape 1000 de ani, iar aceste cresteri ale temperaturii sunt datorate activitatilor umane. Omul a facut tot ce-i sta in putinta s-o exploateze pe "mama natura", din egoism cred eu, gandeste-te la animale, si ele sunt fiinte, dar omul e mai "smecher", are ratiune, e o "trestie ganditoare", pacat ca ratiunea asta nu-l ajuta prea mult. A ars combustibilii fosili, a modificat modul de utilizare al terenurilor, despaduriri, destelenire, a avut si are diverse activitati industriale, a diminuat stratul de ozon si-a contribuit la amplificarea efectului de sera prin utilizarea unor gaze din grupa CFC ce se afla in sistemele frigorifice si in unele sprayuri. Sa traiasca, asa, lejer, noi, acum, da, dar in viitorul apropiat, daca se pastreaza aceeasi "stare", ne vom trezi cu acelasi peisaj in fata ochilor, ca in filmuletul de mai sus. Folosesc sprayuri, dar tocmai de-asta nici nu ma gandesc la o masina personala. Impreuna putem schimba orice. Enjoy it!

Sunday, October 12, 2008

patruzecisiopt.incepe actiunea.


Singur lupt si castig sau pierd
De nimeni n-am nevoie sa ma elibereze
Nici unui Crist nu vreau sa-i vina-n minte
Ca ar putea vreodata sa moara pentru mine.
Andre Malraux-"Cuceritorii"

N-am spus nimanui pretul abtinerii, al asteptarii sau cautarii...Si cu fiecare zi "demna" mai adaugam cate o nuanta omului visat, portretului-robot din memorie, ii accentuam culorile, ii sporim calitatile, ii pretindem imposibilul...! Lucram cu spor, mereu nuante si nuante noi, convinsi ca inventindu-l si construindu-l cu atata minutie, ne construim, in realitate pe noi insine...Jocul acesta periculos mi-a ajuns o necesitate vitala. Doi oameni diferiti, nu, aceeasi. Echipa noastra de vis...Pentru tot ce esti si insemni aici! Rarul OM printre oameni...Pentru ca stiu si m-ai invatat ca "ei sunt cancerul si tu penicilina!".


These mist covered mountains
Are a home now for me
But my home is the lowlands
And always will be
Some day you'll return to
Your valleys and your farms
And you'll no longer burn
To be brothers in arms...

Wednesday, October 8, 2008

8 o'clock mood. part1.




-cum te cheama?
-...
-ce rost ai pe lume? de unde vii? a cui esti?
-...
-cum te cheama?
-nu mai raspund la nicio intrebare.
-cine esti?
-nu stiu.
-de unde vii?
-nu stiu.
-a cui esti?
-nu stiu nimic, nu vreau sa stiu nimic...
-te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-doar pentru atat?
-explica-mi, daca mai e si alt mister.
-cine sunt eu?
-...
-si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-as prefera sa tac.
-raspunde: ce-ti sunt?
-gandul care se-aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma intorc. desi...

Saturday, October 4, 2008

Iertare si raze de speranta.


Zbor cu gandul spre acele vremuri departate. Bunico, ai mai murit putin ieri; dar din viata ta mi-a ramas nestearsa amintirea de nepretuit a zilei aceleia. Atunci nu ti-am inteles plansul bine pentru ca eram copila, credeam ca plangi, ca asa trebuie, ca e numai pornirea inimii impotriva unei nemultumiri dintr-o clipa. Nu stiam ca la batrani plansul, asa cum e el asemanator cu cel al copiilor, tare, nestapanit, doare si omoara, pentru ca in el se sparge veninul unei vieti intregi de amagiri. Copilul plange pentru ca n-a cunoscut inca viata, batranul plange pentru ca a cunoscut-o prea mult....Tu, un izvor de alintare pentru mine, in avantul nebuniilor mele copilaresti!... Stateai mereu alaturi de mine, cand ma batea mama sau tata, fugeam la tine. Nu mai stiu de cate ori s-a repetat scena aceasta, in camera ta, eu potolita din plans, cu o mana in buzunar pipaind banutii de la tine, cu cealalta pe genunchiul tau cautandu-ti mana..aveai mereu "avide", leacul lacrimilor mele. Nu aveai pensie buna, dar erai darnica: de Craciun, de Anul Nou, de Sfantul Nicolae, de Sf. Maria, ma-nfiintam la tine dis-de-dimineata si plecam incarcata de bunatati. Trec peste ziua cand a murit bunicul!...A fost prea multa invalmaseala, prea multe lucruri pe care, desi destul de mare, nu le-am putut pricepe bine atunci, caci mi-erau toate noi. Dar, in urma, putin in urma, a fost o zi la care adeseori mintea mi se opreste, si stau uimita si vreau sa-mi dau seama ce-am inteles, cat am invatat din amaraciunea lacrimilor...cheltuite in ziua aceea. Mi-erau dragi batranii, dar din acea clipa bunica mi-a ramas mai scumpa si mai sfanta, si ma cuprind fiori cand ma gandesc la ea. Bunicul murise prin primavara, ciudat. Am observat, de obicei batranii se sting vara. Anotimpurile acestea sunt mereu in lupta: iarna vietii e firesc sa se topeasca mai usor in vara vremii...De atunci era foarte suparacioasa, iar eu, care nu puteam intelege atunci cum durerea poate chinui si schimba in asa fel o inima, luam pornirile tale drept copilarii, iti inveninam sufletul tau din in zi tot mai mult...te suparam, tipam, te alungam, n-aveam "timp" de tine. Pana cand am gasit pe pat: "Pentru Irina" si dedesubt iscalit "Bunicul". Era pentru mine, am rupt plicul si-am gasit in el 1 leu si o scrisoare de la el: "De aici din cer vad tot. Pentru numele lui Dumnezeu, nu o mai supara pe biata batrana, caci e bolnava, e slaba si-o omoara amarul singuratatii. Ca maine o sa moara si ea si o sa-i duci dorul cum mi-l duci si mie. Nu-i asa copila, ca n-o s-o mai superi?"... Stiam c-a scris-o ea, si doamne ce chin a trebui sa fie pentru ea cand imi scrisese asta. M-am dus in camera ei sa-i cer iertare. Plangea, parca cine stie ce se intamplase. Nu mai putea sa ma mai asculte, plangea ca un copil si plangeam si eu cu hohote, zicand mereu, din adancul inimii: "Iarta-ma bunico, ca n-o sa mai fac niciodata, niciodata!".


Mi-e dor de cafeaua pregatita de tine dimineata pe la 5, mi-e dor de "am palme si minte, merg inainte", de "sula calului", de serile tarzii cand tipai si ma trimiteai la culcare si eu te-ascultam imediat, mi-e dor sa-mi deschizi usa cand ajung acasa, sa stam barfind la o tigara, sa-mi gatesti pui fiert, sa tipi la mine ca nu sunt imbracata gros, mi-e dor de clipele cand ma faceai sa rad cu lacrimi, de cele in care inainte sa ies pe usa imi spuneai: "mama ce frumoasa esti gagico!" si-mi dadeai incredere in mine, zilele alea mereu erau frumoase, de secretele noastre, mi-e dor sa-ti spun "mama", mi-e dor de fiecare secunda in care ma intrebai "ce faci Iris?" cu vocea aia subtire, calma, intrebatoare...Sunt unii oameni care te marcheaza si nu te poti desprinde de ei, pamantul asta e populat cu Mesageri, dar putini le cunoastem existenta.


N-am avut putere sa scriu asta ieri. N-am vrut. Continui sa cred in nebunia mea. Nu o voi lasa. Daca am speranta, si-nca am destula, nu o voi lasa, nu-i voi lasa. Ar insemna sa o omor cu mana mea, desi suntem mai multi implicati. Pot sa o ajut si te rog revino. Inca mai ai multe de facut. Ieri a fost zi cu soare, calda...a fost ziua ta. Esti tanara, ai facut 71. Nu pot sa cred c-ai clacat tocmai de ziua ta. Acum doua zile aveai ochii inlacrimati si cu mana dreapta plina de branule ne-ai scris cat de frumoase suntem si nu mai poti lupta. Ba mai poti, mai poti ca suntem noi langa tine. "La ce va mai asteptati?", urasc sa mi se zica asta, cei ce-o spun sunt delasatori. niciodata nu-i prea tarziu sau la timp, cat timp esti in viata trebuie sa te astepti, sa astepti oriceiuri sa ti se intample si sa lupti, nu exista o conventie, la varsta cutare trebuie sa mori. nu e scrisa niciunde "legea" asta tampita. nu ma complac, ci lupt, atunci cand merita ceva trebuie sa lupti pana in panzele albe. si stiu care e fericirea ei. tocmai pentru asta.


*Dupa ce-ti termini treaba cu bunica in rai, trimite-mi-o inapoi, multam'!

Inca o zi-Mitch Albom


Pe Mitch Albom l-am citit cu ceva timp in urma in "Marti cu Morrie" cand cineva drag mi-a facut-o cadou si mi-a zis: "Citeste, tie o sa-ti placa, pe mine nu m-a ajutat prea mult, de 2 ani n-am mai scris nimic!". Ii multumesc lui enorm. "Marti cu Morrie" mi-a "spus" ca daca uneori ma voi uita cu atentie in jur, voi realiza ca printre noi traiesc ingeri si ca cineva poate sa-si transforme moartea intr-o lectie de viata, "Inca o zi" m-a facut sa zambesc, sa tremur, mi-a innecat ochii, m-a nelinistit. Nimeni n-are chef sa se complice, suntem in esenta, niste lasi, exact ca Charley Benetto, personajul principal al acestui roman. Dupa moartea mamei sale in varsta de 79 de ani, toata viata lui Chick se schimba. Ca o caruta care cu cat se apropie de fundul prapastiei, cu atat prinde mai mare viteza: n-ai cum sa i te opui, stai si astepti dezarmat impactul. Nu-si poate ierta absenta lui in seara in care mama lui s-a dus, pierde cam tot ce detinea candva, tatal sau l-a parasit, sotia lui divorteaza, fiica sa Maria se casatoreste fara ca el sa stie, traieste in agonie si singuratate. Pana intr-o seara cand decide sa se sinucida. Seara in care i se mai acorda "inca o zi" impreuna cu mama lui. Sansa vietii lui. Dupa aceasta zi, descopera ca din "baiatul tatei" este si a fost dintotdeauna "baiatul mamei". O poveste extraordinara, care te lasa fara cuvinte. Te face sa apreciezi pana la extrem tot ceea ce iubesti si ce-ai in jur, sa nu fi nevoit sa mai ceri si tu..."inca o zi". Desi cred ca toti suntem plini de dor si mai avem nevoie de..cate o reintoarcere.

Si, pentru a va face viata mai grea, aici niste pasaje:
"Acum, la sfarsitul acestei zile petrecute impreuna, se intampla acelasi lucru. Corpul meu era ravasit. Abia daca mai puteam sa ma misc. Dar bratul ei mi-a cuprins pieptul si am simtit cum ma cara inca odata, iar aerul imi mangaia fata. Nu vedeam decat intuneric, de parca faceam o calatorie in spatele unei draperii. Apoi intunericul s-a risipit si-au aparut stele. Mii de stele. Mama ma aseza pe iarba uda dandu-i lumii inapoi sufletul meu ravasit."


"-Da, ai fost o mama buna.
Si-a dus mana la gura pentru a ascunde un zambet si parea pe punctul de a izbucni in lacrimi.
-Traieste, mi-a zis.
-Nu, stai...
-Te iubesc, Charley.
Mi-a facut un semn de ramas-bun. Eu plangeam.
-Te voi pierde...
Chipul ei parea ca pluteste peste al meu.
-Nu-ti poti pierde mama, Charley. Sunt aici."


"Poate ma credeti nebun, poate credeti ca totul e in inchipuirea mea. Dar, in adancul sufletului meu, eu cred ca mama mea, undeva intre lumea aceasta si lumea cealalta, mi-a dat inca o zi, ziua dupa care tanjisem atat, si mi-a spus tot ce v-am povestit la randul meu.
Si cred ca e adevarat, din moment ce mi-a spus mama.
-Cum se formeaza un ecou? m-a intrebat odata.
Cand un sunet persista dupa ce sursa lui s-a oprit.
-Cand auzim ecoul?
Cand e liniste si celelalte sunete se absorb.
Cand e liniste, inca mai aud ecoul mamei."